27th Wedding Anniversary

Say what?

27 years already? How did that time fly so fast? Yet, looking at my children, all taller than me, I realize that my squeeky joints are there for a reason- time has passed- and even if I’ve never gave it permission to do so, time does not answer to me, I answer to it.

Chet and I, had so many adventures already and we plan on more if God allows us the time to do so. Was it easy? Some of you may ask and I answer. At times, not really. Was it worth it? Absolutely:) A marriage goes through seasons too; some are harder, some are easier but every season presents unbelievably beautiful moments if you look for them. Advice? Patience. Lots of it. Forgiveness. Lots of that too. Communication. As clear as possible. And so much more… that last one wasn’t helpful was it:)

But I think often while secretly looking at Chet; he’s just a boy wanting to be good, wanting to be loved and I’m just a girl wanting exactly the same things. We’re broken together, we’re whole together, we’re brave together, we’re scared together, we’re happy together, we’re sad together etc. Together is the secret. And for us God is part of this together journey, without him there never would’ve been a Carmen and Chet, without him we may have fallen and we may have died in spirit, love or body.

Chet, looking forward to our future adventures:) Europe is still part of those adventures, God willing.

May you celebrate your lives often with a smile both on your faces and in your hearts for all the years to come. Amen.

Fratele Mărcoi

Când eram copil- și pentru că stăteam aproape- împreună cu frații mei Alin și Sergiu am început să fregventăm Biserica Baptistă Nr. 3 Biruința din Cheangăi unde fratele Mărcoi era pastor atunci.

Am plâns în ultimele zile cum nu am plâns de mult timp. Am plâns pentru că cineva drag a murit, sora Hada. Am plâns pentru că am văzut durerea de pe fața fratelui Hada, nașul nostru la nuntă. Am plâns pentru că am văzut durerea grea în ochii lui Dana, Ovidiu și Adi Hada, prietenii noștrii. Atât Chet cât și eu am plâns alături de familie și mii de prieteni la video în direct de la priveghi și serviciu de înmormântare. Am plâns pentru că un erou a murit și nu voi mai putea avea aportunitatea de a o vedea în viață. Am plâns. Atunci când iubești și pierzi simți durerea. Dar am zâmbit cu drag când l-am auzit pe păstorul Mărcoi vorbind la priveghi. Cu imaginea feței lui mii de memorii au invadat făptura mea.

Cum am menționat am început să fregventăm singuri biserica din Cheangăi pentru că Biserica Penticostală Numărul Unu unde părinții noștrii mergeau era prea departe. La început eram stingheri, ca oricine nou, dar ușor ne-am integrat în activitățile pentru copii și așa ne-am făcut prieteni sau dușmani. Imi aduc aminte cu drag de multe ore petrecute în plictiseală pe băncile bisericești ca și copil, legănându-mi piciorele până mi se trăgea atenția dar ori de câte ori fratele Mărcoi predica, deși multe nu înțelegeam, îmi plăcea stilul lui de predică. Eram fascinată cu părul lui cărunt care stătea tot timpul un pic ridicat și ascultam cât puteam deși într-un final amorțeam în gheara plictiselii. Ahh, dar după biserică…atunci era frumos când fiecare lua câteva momente la o gură de vorbă iar fratele Mărcoi tot timpul cu zâmbetul pe față dădea mâna cu noi mulțumindu-ne că am venit la biserică. Parcă trăiam pentru acele momente. Ca și copil asta ma mișcat adânc și am rămas absolut impresionată de acest om a lui Dumenzeu. Pe sora Mărcoi am avut prilejul să o cunosc mai bine recent, o femeie deosebită, si de treabă:) Am observat că orice păstor plin de success au anumite calități în comun: dragoste față de Dumnezeu, dragoste și respect față de soție și copii, și o soție puternică care-l sprijină.

La Ceangai cunoșteam numai pe Simona și Alin, verișorii noștrii. Cu ajutorul lor și inițiativă proprie am făcut cunostință cu alții, de care mi-aduc aminte cu drag. Acolo am avut primele simpatii care au fost ignorate complet:) Mi-am făcut prieteni dar și dușmani ca să fie totul balanțat.

Ca scriitoare plâng, râd și îmi aduc aminte printre litere. Numai așa, într-o zi tristă am putut să-mi aduc aminte și de clipe frumoase; de străzile prăfuite străbătute până acolo și înapoi din Micro 5 unde locuiam, vara de fructele care le mâncam din pomii aliniați dealungul gardurilor, de cântecele cântate de pe băncile bisericii, de poeziile recitate în fața amvonului și de emoțiile care îmi străbătea ființa tânără ori de câte ori trebuia să recit sau să cânt ceva. Dar aici, în spatele literelor și a ecranului am curaj. (Iara mă ia un val de plâns, iară mă gândesc la Dana, Ovi, Adi și fratel Hada, iară mi-e dor de ceea ce a fost odată, o copilarie și o adolescență cu bune și cu rele.)

Fratele Mărcoi împreună cu mulți frați și surori de la Biserica Penticostală din Ceangăi au fost pentru mine ca un val proaspăt de iubire într-o periodă neagră a vieții mele, și Dumenzeu prin ei mi-a ridical moralul și sufletul ori de câte ori mergeam la biserică.

De asta e important să fim exemplu de iubire pentru toți că niciodată nu știm cum afectăm pe cei din jur, mai ales sufletele fragede a unui copil.

Am început să fregventez Biserica Penticostală Numărul Unul ca o adolescentă plină de emoțiile și nesiguranța vârstei. M-am ascuns multe luni sus la balconul de femei undeva în spate. Fără să-mi dau seama de multe ori m-am așezat lângă sora Hada. Ea mi-a zâmbit cu calm și a spus “Pace”. Un cuvânt așa de simplu, dar așa de puternic pentru un adolescent pierdut în durere și nesiguranță care avea nevoie foarte mult de acea pace. Mi-au dat lacrimile de multe ori și zâmbu-i înapoi am repetand cuvântul. Pace.

27Vă las pacea* , vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să** nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. Ioan 14:27

Sora Rotariu

Mama lui unchiu Marcel, a plecat la Domnul cu cateva zile dupa sarbatorirea zilei de nasterii de 87 de ani.

La un interval scurt, de numai cateva zile, doua surori deosebite si sotii de pastor au plecat la Domnul. Sora Rotariu, o femeie care a muncit din greu, si-a iubit familia si a slujit Domnului va primi rasplata in ceruri. La fel si sora Hada. Acum se pot odihni, unde durere nu mai exista, problemele pamantesti nu le mai tulbura, si suferinta nu le mai atinge sufletul. Amintirile ne vor coplesi, si le vom duce dorul pentru ca sunt iubite de cei ramasi in urma. Doamne iti multumim ca aceste femei deosebite au umblat o perioada printre noi, si ne-au invatat multe lucruri de pret.

Ne vom revedea intr-o zi dar pana atunci fiecare isi continua destinul lasat de la Dumnezeu aici pe pamant si ne vom aduce aminte cu mare drag de ele.

Multe condoleante familiei si prietenilor apropiati si din partea noastra.

Amin.