Like a harmonious beehive suddenly shaken by the unknown — that is how our family’s lives have felt this past week.
But yesterday, after my father-in-law’s discharge from the hospital, we gathered — at least those of us who could, in the flesh — and we did what our family does best. We laughed. We celebrated his return among us. Tired and scared as we were, we made silly jokes, held our tears back, and showed up as the bravest versions of ourselves. And through those layers of silliness and laughter, we bonded all over again. The world, once more, was as it should be.
We missed those who could not be near us — but in spirit they were there, and we knew it. We felt it.
Tonight we will dream better, sleep deeper, and rest our weary souls. For one of us was temporarily in the grip of death — and has rejoined our ranks. God in His mercy has granted us more time with him, and for that we are deeply grateful.
Watching some of the boys of our family — while missing the rest — my mother-in-law smiled and laughed along, happy to listen.
O femeie extraordinară și cu totul unică a plecat la Domnul, lăsând în urmă o bogăție de amintiri frumoase și prețioase. Pentru mine, fără să-și dea seama, sora Popovici a răspândit atâta bucurie prin zâmbetul și râsul ei cristalin și ușor. A șters, fără să știe, tristețea care mă bântuia prea des în adolescență, prin personalitatea ei efervescentă—parcă aducea cu ea o bucată de rai, direct de la Dumnezeu, cu dragostea care radia mereu din ființa ei. A fost un exemplu minunat pentru mine.
Am atâtea amintiri frumoase cu ea, cu Ica și cu Lena—trei femei cu darul de a face pe oricine să-și uite grijile în preajma lor. Domnul a lăsat un exemplu frumos pe pământ prin sora Popovici și fetele ei și-mi va fi dor de ea enorm, dar am credința că acum nu mai suferă și se bucură alături de Isus. 🙏
Set in 1800s Romania, this richly imagined tale blends ancient lore with the raw beauty of a forgotten world—a world still guarded by wonder, faith, and quiet power.
In a village hidden from time, four unlikely friends—Damian, Rue, Alex, and Adina—must rise against a spreading darkness known only as Yellow Matter, a force bent on unraveling the threads of every universe. As the balance teeters between light and decay, the children must confront prophecy, sacrifice, and the haunting truth of what it means to protect the good.
What if the end of all things began in a village no one remembered?
Cu ocazia zilei de naștere a lui Alin, fratele nostru, care a împlinit 50 de ani, familia Damean sa întrunit din nou în România în Aprilie, anul ăsta:)
Au trecut 12 ani (ultima dată când am fost în România a fost la nunta lui Iulian și Cornelia, în vara anului 2013) de când nu am mai fost în țară și mulți din voi știu de ce. Dar uite cu ajutorul lui Dumenzeu care a găsit de cuvință să mă țină în viață și să-mi întărească ființa am putut ajunge din nou în mijlocul familiei mele și pe pământul natal. Au fost niște momente unice care mi-au înviorat sufletul și mi-a umplut ochii și inima cu lacrimi de bucurie. Am avut prilejul să petrecem câteva zile cu tata meu, momente extrem de prețioase, să ne întâlnim și cu mătușa noastră Simona, și să-i întâlnim familia ei frumoasă. La fel și o parte din familia Macovei:) Am putut să vizităm mormântul lui Fanu, fratele nostru, și a lui mama. Să petrecem câteva ore în Hunedoara, unde am crescut, și să-i arăt lui Alex, băiatul cel mic al nostru de 21 de ani, locurile natale a mamei sale:)
Ori de câte ori îmi amintesc de vacanța noastră în Europa îi mulțumesc lui Dumnezeu cu o recunoștință profundă că am avut ocazia să-mi revăd familia și pământul natal, pentru că au fost multe momente în lupta mea cu boala de la mușcătura de căpușe care a devenit cronică și mi-a atacat sistemul nervos, când nu am crezut că îi voi revedea vreodată. Deși am avut câteva episoade de cădere de la oboseală, și am prins un covid (sau răceală puternică), Dumnezeu a fost cu noi și acuma am amintiri frumoase.
Dumnezeu e bun:) Vă doresc o zi frumoasă, plină de speranță, pace, și binecuntare:)
It’s been a long time since I bothered to write a post, I know, but the simple life in the country is filled with lots and lots of manual work:) I love it — most days — and it keeps me away from my writing desk. However, I’ve managed to nearly finish the second edition of Yellow Matter, my trilogy series, and I’m excited to share this story with all of you soon:) There will be more details, some changes for the better- I hope-, and lots of Appendix additions to complete the reader’s idea of the characters and places:) I must admit, one of my biggest challenges in writing is taking the time to give the details. I’m a headliner communicator: I give you the bones and nothing more. Details in a conversation can be fatiguing, but in a story, I find out that they are essential! Another challenge for me is transitions, so I’ve worked hard to have smoother transitions in my latest book. Once I’ve completed the English version, I’ll work on a Romanian translation. This book is suitable for all ages. Without further ado, here’s a spine-tingling pitch that makes folks feel like they’re standing at the edge of Hobița-Grădiște, about to step into something ancient, beautiful, and dangerous…
Set in 1800s Romania, this richly imagined tale blends ancient lore with the raw beauty of a forgotten world—a world still guarded by wonder, faith, and quiet power.
In a village hidden from time, four unlikely friends—Damian, Rue, Alex, and Adina—must rise against a spreading darkness known only as Yellow Matter, a force bent on unraveling the threads of every universe. As the balance teeters between light and decay, the children must confront prophecy, sacrifice, and the haunting truth of what it means to protect the good.
What if the end of all things began in a village no one remembered?
For readers of Tolkien, C.S. Lewis, and lovers of Eastern European folklore.
A trecut ceva timp de când am scris, știu, dar viața simplă de la țară e plină de multă, multă muncă manuală 🙂 Îmi place, și mă ține departe de biroul de scris. Totuși, am reușit să finalizez aproape a doua ediție din Yellow Matter, seria mea de trilogie, și sunt entuziasmată să împărtășesc această poveste cu voi în curând 🙂 Vor fi mai multe detalii, câteva schimbări și o mulțime de adăugiri în Anexe, pentru a completa imaginea cititorului despre personaje și locuri 🙂
Trebuie să recunosc, una dintre cele mai mari provocări pentru mine în scris este să îmi fac timp pentru detalii. Sunt un comunicator de tip „titluri de ziar”: îți dau oasele și nimic mai mult. Detaliile într-o conversație pot fi obositoare, dar într-o poveste am descoperit că sunt esențiale! O altă provocare pentru mine sunt tranzițiile, așa că am muncit mult ca să îmbunătățesc tranzițiile în această ediție nouă. După ce termin versiunea în engleză, voi lucra și la o traducere în română.
Fără alte introduceri, iată un pitch plin de fiori, menit să îi facă pe cititori să simtă că se află pe marginea Hobiței-Grădiște, gata să pășească într-un tărâm străvechi, frumos și primejdios…
Povestea se petrece în România anilor 1800, o lume imaginară, bogat conturată, ce îmbină miturile străvechi cu frumusețea brută a unui univers uitat — un univers încă păzit de miracol, credință și o putere tăcută.
Într-un sat ascuns de timp, patru prieteni neașteptați — Damian, Rue, Alex și Adina — trebuie să se ridice împotriva unei întunecimi care se răspândește, cunoscută doar ca Yellow Matter, o forță menită să destrame firele fiecărui univers. În timp ce balanța se clatină între lumină și putrezire, copiii trebuie să înfrunte profeția, sacrificiul și adevărul cutremurător despre ce înseamnă cu adevărat să protejezi binele.
Ce-ar fi dacă sfârșitul tuturor lucrurilor ar începe într-un sat pe care nimeni nu și-l mai amintește?
Pentru cititorii lui Tolkien, C.S. Lewis și pentru iubitorii de folclor est-european.
A fost o săptămână grea atât pentru mine, cât și pentru frații și surorile mele. Au trecut patru ani, pe 2, de când mami a murit. Dar duhul răului dă în noi, și în mine, când sunte-mi căzuți, parcă mai insistent. A fost o săptămână grea, mă gândesc, și pentru unii din voi, dar cu lacrimi în ochi, zâmbet pe buze și credința prezenței lui Dumnezeu în fiecare pas care-l facem pe acest pământ, mergem mai departe:)
“Vă doresc la toți un an nou plin de puterea învingerii oricărui obstacol care încetinește demersul creșterii și a dezvoltării caracterului ascuns în noi toți.” Jan.1.2025
Nu mi-am dat seama că voi avea nevoie de puterea învingerii oricărui obstacol așa de curânt, dar nu doresc ca demersul creșterii și a dezvoltării caracterului ascuns să încetinească, așa că sunt nevoită să învăț să merg înainte.
Zilele sunt reci și gri, și chiar și pauzele de soare par gri. Inima mea a fost lovită adânc, din nou, de aceleași persoană pe care tot sper să o schimb și să mă iubească în sfârșit—dar nu se întâmplă. (Nu este vorba de soțul meu, copiii mei sau frații mei.) Mă întreb de nenumărate ori, de ce persist în această relație? De ce mă întorc, iar și iar la ea? De ce nu pot să-mi urmez propriile sfaturi și să opresc ciclu vicios? Răspuns: Cred în puterea răscumpărării și iubesc această persoană. Ați fost și voi în această postură vreodată?
A fost odată ca-n povești, a fost ca-ntotdeauna, o lume plină de greșeli, și duh ascuns care-aduce furtuna și uite-așa iară tot sper, să trec cu bine prin acest infern.
Se spune că cea mai mare trădare este făcută de aproapele tău—de exemplu, soț/soție, părinte, frate/soră, sau prieten apropiat. În realitate cea mai mare tădare este făcută împotriva credinței noastre, de noi înșine: spunem că-ci avem credință dar în realitate pretindem. Trădarea asta o înțeleg, și-mi cer scuze de la Dumnezeu des, întrebându-l să mă ajute să descopăr adevărul Lui înlăuntru meu. Am siguranța dragostei lui față de mine, și numai așa pot merge înainte fără regrete. Dar a fost odată când nu am avut această siguranță în sufletul meu, și frica mă copleșea deseori. Ce sa schimbat? Am fost pe patul de moarte câțiva ani, unde am învățat cele mai puternice lecții din viața mea.
Revin la persoana care nu are puterea de a mă iubi. Foarte dureros, dar asta e. Dealungul copilăriei și a tinereții slăbiciunea în această persoană m-au afectat adânc, dar dealungul anilor Dumnezeu ma învățat că nu are nimic de-aface cu mine. Această persoană trăiește într-un iad personal și nu are puterea sau dorința de a se schimba. E frustrant când rugăciunile multora de ani de zile nu pare să aducă roade în asemenea circumstanțe și mă întreb deseori- Care-i misterul unei rugăciuni neascultate?- fiind lucidă că în această lume avem multe perspective false.
Adevărul e că de multe ori nu înțelegem mai nimic. Așa că în încheiere, continui să învăț cum să mă stăpânesc pe mine însumi, și să am credința împlinirii adevărului. Cu drag, Carmen
Vă doresc la toți un an nou plin de puterea învingerii oricărui obstacol care încetinește demersul creșterii și a dezvoltării caracterului ascuns în noi toți. A construi o temelie puternică în credința noastră, în prezența autonomă care o numim Dumnezeu, și a învăța să avem încredere în noi, și să recunoaștem detaliile relațiilor noastre cu Dumnezeu, de foarte multe ori trecem mai întâi prin valea morții. Această vale a morții are anumite detalii diferite pentru fiecare dintre noi, dar durerea suferinței este reală. Numai când am avut curajul să nu mă mai mint și să ascult ce avea Dumnezeu să-mi dezvăluie, am început să înțeleg că este o diferență enormă între obiceiurile religioase creștinești și o legătură autentică și reală cu Dumnezeu. Când ești pe pragul de moarte nu mai ai timp, putere sau dorință de a te mai minți, de a-ți înșela ființa cu lucruri greșit învățate și accepți adevărul pur și simplu, care te întâmpină fără judecată, și te ajută să alegi următorul pas.
Știu că fiecare dintre noi, la un moment dat, vom fi aruncați de circumstanțele vieții în mijlocul unei furtuni, dar avem și zile însorite unde râdem și ne putem bucura de darul vieții dăruit de Dumnezeu. Mă rog, atât pentru voi cât și pentru mine, ca atunci când deznădejdea furtunii ne copleșește, memoria să ne reamintească că există și cealaltă latură a vieții, unde soarele și puterea căldurii sunt la fel de reale ca și furtuna, și amândouă își au rolul și importanța lor. Mă rog să nu ne fie frică de valurile neprevăzute, ci mai degrabă să învățăm să le întâmpinăm cu un zâmbet învingător pe buze, pentru că victoria este tot la fel de reală ca și furtuna.
Un an nou, vă doresc atât vouă cât și mie, înzestrat cu ce avem trebuință pentru a trece învingători peste momentele care ne vor întâmpina, și să avem curajul și înțelepciunea să le întâmpinăm cu un zâmbet biruitor, pentru că ne aducem aminte că în ființele noastre există lumina Creatorului.
Hi everyone, Please enjoy my odd sense of humor. Here I go:)
Our annual Highlights letter. (I’ll most likely never remember writing another one in the feature, as I forgot to write one all these past years.)
I don’t know about you, but this year for us was the same as the rest of you- unless you’re on drugs, then who knows what year you’re living in. We’ve had ups, significantly when we climbed some trees to cut dead branches, and downs- lots of work in the dirt-. Still, we’ve made it out more muscular, with better lungs and a better attitude (when you’re close to falling from a tree, attitude, and perspective adjust quick, fast, and in a hurry, I tell you.) We got one more goat, Frodo, formerly known as Diago, because we wanted to. We lost five chickens because life sucks sometimes. One of us, and I won’t say who has a booming business; another one of us moved from that faraway land, Seattle, to Sequim. Another one of us began to work, most passionately, on a ferry boat between Canada and Port Angeles. I’ve painted so much this year that I still dream of painting in my nightmares. I have pulled so many weeds from the garden that I don’t only dream about pulling weeds; my body sleepwalks me to the weeds left untouched, so I won’t slack even in my sleep. We’ve had people come over for delicious meals I stressed over to make- not always- and we laughed, and laughed, and laughed, mostly. A few people I didn’t like came over, too, but I’m not planning to invite them again in the feature, so no worries, all is taken care of. I found out I married a cowboy, not only an intelligent geek. He impressed me with his newly found talent in building stuff. It’s too bad for him. Now that I know his hidden talents, my to-do list has gotten ten times as long. But no joke, he’s good, and I’m good with that, except when he needs to spend money on the materials. I usually rethink my strategy. My loud mouth only went off 355 days this year. It’s a fantastic improvement from the past years. I must be happy. Boy, have we had visitors this year from Europe, that faraway land I’m originally from? We had a bloody good time in every aspect except the kidney stone, which I seem to get every year, specifically in February. What’s that all about? Is Valentine’s kidney stone special? But I’m heating my bum this year like never before, so I won’t have to go through the kidney accumulation process like a hoarder. Fingers crossed for this upcoming February. Well, not sure what else to tell you, so I’ll shut my trap here and wish you a Merry Christmas and a truly Happy New Year!
Journey 