Cu ocazia zilei de naștere a lui Alin, fratele nostru, care a împlinit 50 de ani, familia Damean sa întrunit din nou în România în Aprilie, anul ăsta:)

Au trecut 12 ani (ultima dată când am fost în România a fost la nunta lui Iulian și Cornelia, în vara anului 2013) de când nu am mai fost în țară și mulți din voi știu de ce. Dar uite cu ajutorul lui Dumenzeu care a găsit de cuvință să mă țină în viață și să-mi întărească ființa am putut ajunge din nou în mijlocul familiei mele și pe pământul natal. Au fost niște momente unice care mi-au înviorat sufletul și mi-a umplut ochii și inima cu lacrimi de bucurie. Am avut prilejul să petrecem câteva zile cu tata meu, momente extrem de prețioase, să ne întâlnim și cu mătușa noastră Simona, și să-i întâlnim familia ei frumoasă. La fel și o parte din familia Macovei:) Am putut să vizităm mormântul lui Fanu, fratele nostru, și a lui mama. Să petrecem câteva ore în Hunedoara, unde am crescut, și să-i arăt lui Alex, băiatul cel mic al nostru de 21 de ani, locurile natale a mamei sale:)

Ori de câte ori îmi amintesc de vacanța noastră în Europa îi mulțumesc lui Dumnezeu cu o recunoștință profundă că am avut ocazia să-mi revăd familia și pământul natal, pentru că au fost multe momente în lupta mea cu boala de la mușcătura de căpușe care a devenit cronică și mi-a atacat sistemul nervos, când nu am crezut că îi voi revedea vreodată. Deși am avut câteva episoade de cădere de la oboseală, și am prins un covid (sau răceală puternică), Dumnezeu a fost cu noi și acuma am amintiri frumoase.

Dumnezeu e bun:) Vă doresc o zi frumoasă, plină de speranță, pace, și binecuntare:)

Cu drag, eu:)