Cu ocazia zilei de naștere a lui Alin, fratele nostru, care a împlinit 50 de ani, familia Damean sa întrunit din nou în România în Aprilie, anul ăsta:)
Au trecut 12 ani (ultima dată când am fost în România a fost la nunta lui Iulian și Cornelia, în vara anului 2013) de când nu am mai fost în țară și mulți din voi știu de ce. Dar uite cu ajutorul lui Dumenzeu care a găsit de cuvință să mă țină în viață și să-mi întărească ființa am putut ajunge din nou în mijlocul familiei mele și pe pământul natal. Au fost niște momente unice care mi-au înviorat sufletul și mi-a umplut ochii și inima cu lacrimi de bucurie. Am avut prilejul să petrecem câteva zile cu tata meu, momente extrem de prețioase, să ne întâlnim și cu mătușa noastră Simona, și să-i întâlnim familia ei frumoasă. La fel și o parte din familia Macovei:) Am putut să vizităm mormântul lui Fanu, fratele nostru, și a lui mama. Să petrecem câteva ore în Hunedoara, unde am crescut, și să-i arăt lui Alex, băiatul cel mic al nostru de 21 de ani, locurile natale a mamei sale:)
Ori de câte ori îmi amintesc de vacanța noastră în Europa îi mulțumesc lui Dumnezeu cu o recunoștință profundă că am avut ocazia să-mi revăd familia și pământul natal, pentru că au fost multe momente în lupta mea cu boala de la mușcătura de căpușe care a devenit cronică și mi-a atacat sistemul nervos, când nu am crezut că îi voi revedea vreodată. Deși am avut câteva episoade de cădere de la oboseală, și am prins un covid (sau răceală puternică), Dumnezeu a fost cu noi și acuma am amintiri frumoase.
Dumnezeu e bun:) Vă doresc o zi frumoasă, plină de speranță, pace, și binecuntare:)
It’s been a long time since I bothered to write a post, I know, but the simple life in the country is filled with lots and lots of manual work:) I love it — most days — and it keeps me away from my writing desk. However, I’ve managed to nearly finish the second edition of Yellow Matter, my trilogy series, and I’m excited to share this story with all of you soon:) There will be more details, some changes for the better- I hope-, and lots of Appendix additions to complete the reader’s idea of the characters and places:) I must admit, one of my biggest challenges in writing is taking the time to give the details. I’m a headliner communicator: I give you the bones and nothing more. Details in a conversation can be fatiguing, but in a story, I find out that they are essential! Another challenge for me is transitions, so I’ve worked hard to have smoother transitions in my latest book. Once I’ve completed the English version, I’ll work on a Romanian translation. This book is suitable for all ages. Without further ado, here’s a spine-tingling pitch that makes folks feel like they’re standing at the edge of Hobița-Grădiște, about to step into something ancient, beautiful, and dangerous…
Set in 1800s Romania, this richly imagined tale blends ancient lore with the raw beauty of a forgotten world—a world still guarded by wonder, faith, and quiet power.
In a village hidden from time, four unlikely friends—Damian, Rue, Alex, and Adina—must rise against a spreading darkness known only as Yellow Matter, a force bent on unraveling the threads of every universe. As the balance teeters between light and decay, the children must confront prophecy, sacrifice, and the haunting truth of what it means to protect the good.
What if the end of all things began in a village no one remembered?
For readers of Tolkien, C.S. Lewis, and lovers of Eastern European folklore.
A trecut ceva timp de când am scris, știu, dar viața simplă de la țară e plină de multă, multă muncă manuală 🙂 Îmi place, și mă ține departe de biroul de scris. Totuși, am reușit să finalizez aproape a doua ediție din Yellow Matter, seria mea de trilogie, și sunt entuziasmată să împărtășesc această poveste cu voi în curând 🙂 Vor fi mai multe detalii, câteva schimbări și o mulțime de adăugiri în Anexe, pentru a completa imaginea cititorului despre personaje și locuri 🙂
Trebuie să recunosc, una dintre cele mai mari provocări pentru mine în scris este să îmi fac timp pentru detalii. Sunt un comunicator de tip „titluri de ziar”: îți dau oasele și nimic mai mult. Detaliile într-o conversație pot fi obositoare, dar într-o poveste am descoperit că sunt esențiale! O altă provocare pentru mine sunt tranzițiile, așa că am muncit mult ca să îmbunătățesc tranzițiile în această ediție nouă. După ce termin versiunea în engleză, voi lucra și la o traducere în română.
Fără alte introduceri, iată un pitch plin de fiori, menit să îi facă pe cititori să simtă că se află pe marginea Hobiței-Grădiște, gata să pășească într-un tărâm străvechi, frumos și primejdios…
Povestea se petrece în România anilor 1800, o lume imaginară, bogat conturată, ce îmbină miturile străvechi cu frumusețea brută a unui univers uitat — un univers încă păzit de miracol, credință și o putere tăcută.
Într-un sat ascuns de timp, patru prieteni neașteptați — Damian, Rue, Alex și Adina — trebuie să se ridice împotriva unei întunecimi care se răspândește, cunoscută doar ca Yellow Matter, o forță menită să destrame firele fiecărui univers. În timp ce balanța se clatină între lumină și putrezire, copiii trebuie să înfrunte profeția, sacrificiul și adevărul cutremurător despre ce înseamnă cu adevărat să protejezi binele.
Ce-ar fi dacă sfârșitul tuturor lucrurilor ar începe într-un sat pe care nimeni nu și-l mai amintește?
Pentru cititorii lui Tolkien, C.S. Lewis și pentru iubitorii de folclor est-european.
“Vă doresc la toți un an nou plin de puterea învingerii oricărui obstacol care încetinește demersul creșterii și a dezvoltării caracterului ascuns în noi toți.” Jan.1.2025
Nu mi-am dat seama că voi avea nevoie de puterea învingerii oricărui obstacol așa de curânt, dar nu doresc ca demersul creșterii și a dezvoltării caracterului ascuns să încetinească, așa că sunt nevoită să învăț să merg înainte.
Zilele sunt reci și gri, și chiar și pauzele de soare par gri. Inima mea a fost lovită adânc, din nou, de aceleași persoană pe care tot sper să o schimb și să mă iubească în sfârșit—dar nu se întâmplă. (Nu este vorba de soțul meu, copiii mei sau frații mei.) Mă întreb de nenumărate ori, de ce persist în această relație? De ce mă întorc, iar și iar la ea? De ce nu pot să-mi urmez propriile sfaturi și să opresc ciclu vicios? Răspuns: Cred în puterea răscumpărării și iubesc această persoană. Ați fost și voi în această postură vreodată?
A fost odată ca-n povești, a fost ca-ntotdeauna, o lume plină de greșeli, și duh ascuns care-aduce furtuna și uite-așa iară tot sper, să trec cu bine prin acest infern.
Se spune că cea mai mare trădare este făcută de aproapele tău—de exemplu, soț/soție, părinte, frate/soră, sau prieten apropiat. În realitate cea mai mare tădare este făcută împotriva credinței noastre, de noi înșine: spunem că-ci avem credință dar în realitate pretindem. Trădarea asta o înțeleg, și-mi cer scuze de la Dumnezeu des, întrebându-l să mă ajute să descopăr adevărul Lui înlăuntru meu. Am siguranța dragostei lui față de mine, și numai așa pot merge înainte fără regrete. Dar a fost odată când nu am avut această siguranță în sufletul meu, și frica mă copleșea deseori. Ce sa schimbat? Am fost pe patul de moarte câțiva ani, unde am învățat cele mai puternice lecții din viața mea.
Revin la persoana care nu are puterea de a mă iubi. Foarte dureros, dar asta e. Dealungul copilăriei și a tinereții slăbiciunea în această persoană m-au afectat adânc, dar dealungul anilor Dumnezeu ma învățat că nu are nimic de-aface cu mine. Această persoană trăiește într-un iad personal și nu are puterea sau dorința de a se schimba. E frustrant când rugăciunile multora de ani de zile nu pare să aducă roade în asemenea circumstanțe și mă întreb deseori- Care-i misterul unei rugăciuni neascultate?- fiind lucidă că în această lume avem multe perspective false.
Adevărul e că de multe ori nu înțelegem mai nimic. Așa că în încheiere, continui să învăț cum să mă stăpânesc pe mine însumi, și să am credința împlinirii adevărului. Cu drag, Carmen
In fotografie: Simona, verisoara mea cu un prieten
Am crescut in Romania, orasul Hunedoara, desi nu m-am nascut acolo. Odata cu sosirea adolescentei, parintii m-au lasat- un pic- sa merg in vizite la anumite persoane.
Una din cele mai frumoase amintiri care le am, au fost vizitele mele la verisoara mea acasa, Simona Lavric:) Imi placea sa merg la ea acasa pentru ca avea bomboane, ciocolata, si in general mancare buna si asa ma bucuram si eu un pic de dulciuri, desi nu am avut patima dulciurilor pana nu am dat de menopauza, acum 10 ani:) Revin: Numai ce venisem de la tara, de la Ibanesti, unde am petrecut cateva saptamani cu strabunica mea si am baut lapte proaspat direct dupa ce vaca a fost mulsa, sau la tanti Ticuta am mancat/baut lapte batut cu cozonac cu mac. Simona, mi-a oferit un pahar de lapte, lapte de oras, si in cateva minute am invatat cat de neplacuta e intoleranta la lapte sau produse lactate. De atunci intoleranta a ramas pana in ziua de azi.
Imi aduc aminte Simona, (sa nu fie confundata Simona Lavric cu Simona Anitei, matusa mea:) o cutie plina cu bomboane in vitrina si nu puteam sa cred ca nu era goala cutia. La noi acasa ar fi fost golita in cateva secunde. Conversatiile noastre, desi nu mi le aduc aminte, poate Simona si le aduce aminte, erau frumoase, pentru ca emotiile care au ramas in urma de bucurie cand eram impreuna palpiteaza in sufletul meu si-n ziua de azi:) Dar cel mai mult am indragit balconul ei. Pe vremea aia- in anii tarzii ai 1980- balconul ei era inchis (numai cei cu bani isi permiteau asa ceva), si avea multe plante si flori pe pervaz si in general in balcon dar era un pat fain unde stateam si citeam impreuna, sau desenam, sau stateam la taifas:) Eu, fiind cea mai mare la 12 frati si surori nu aveam conditiile care le avea Simona, ea avand numai un frate mai mare, Alin. Parintii ei, tanti Ghiinuta si nea Ionel, lucrau amandoi, si conditiile pe vremea aia in timpul comunismului, erau mult mai bune la ea acasa, fapt care ma facea sa doresc sa petrec mai mult timp acolo. Dar fiind cea mai mare, si mama avand nevoie de ajutorul meu, acele momente de relaxare au fost rare dar indragite la maxim.
Imi aduc aminte cu drag de balconul Simonei, inchis, unde m-am simtit pentru cateva momente in viata mea in siguranta, relaxata si libera sa citesc cat am dorit de mult. Ii multumesc lui Dumnezeu ori de cate ori imi aduc aminte de aceste momente frumoase, ii multumesc ca am avut parte de ele, si imi dau seama tot mai mult cat de importanti sunt oamenii din jurul nostru.
Va doresc o zi binecuvantata si stiu ca si voi aveti asemenea momente faine din copilarie sau adolescenta pe care le indragiti. Apreciati-le, aprecia-ti oamneii din jurul si mediul vostru ca Dumenzeu ia pus in viata voastra cu intentie:)
Journey 