Printre miile de oameni care au cunoscut-o și au iubit-o pe sora Iosefina Hada, mă găsesc atât eu cât și Chet. Plecare la Domnul a acestui suflet deosebit este simțită profund de mulți acum iar memoriile acumulate delungul anilor vor rămâne pecetluite în inimile fiecăruia. Mâinile ei darnice au muncit din greu hrănind multe persoane dealungul anilor și personalitatea ei tăcută a ascuns un caracter puternic. Ne rugăm pentru întreaga familie care acum sunt îndurerați și trăim cu speranța că ne vom revedea din nou în ceruri. Amin.
Anuntam cu mare drag si entuziasm, ca pe 15 Octombrie 2021, ne vom intoarce in Europa! Nu cred ca ne vom intoarce in Romania imediat, dar vom fi in Europa, detaliile inca nu sunt finalizate:)
Pe 15 Octombrie 1993 am plecat din tara dupa nunta si casatoria cu sotul meu american, Chet si am decis ca ar fi poetic sa ne intoracem tot pe 15 Octombrie:) Alex, baiatul cel mic va termina liceul anul viitor si pe urma in toamna venim inapoi:) In primavara vom vinde si apartamentul aicea:)
Ne va fi mare dor de America, si de prietenii si familia de aicea, dar vom avea bucuria de a putea petrece timp cu familia si prietenii din Europa:)
La un moment dat în viețile noastre fiecare din noi vom avea de trecut prin durere și suferință într-un anumit fel sau altul. Când durerea este atât de insuportabilă încât singura rugăciune care iese de pe buzele noastre consistă în “Ajută-mă, Doamne!” nu puneți accentul pe faptul că rugăciunea nu este lungă sau bogată în terminologie teologică. În acele momente ajutorul pe care îl primim este Dumnezeu însuși în persoana Duhului Sfânt. Această prezență poate fi experimentată printr-o persoană în particular, fel de gândire plin de speranță, puterea de a lupta sau printr-o carte scrisă cu intenția de a încuraja. Pentru mine acea carte a fost și este “Suffering” sau “A Suferi” de Paul David Tripp (nu știu dacă este tradusă din limba engleză în limba română încă). Dar sunt diferite căi prin care Dunhul Sfant își arată prezența și dragostea față de noi. În următoarele rânduri ve-ți afla un exemplu din propria mea experiență în timpul unor astfel de momente insuportabil de dureroase pe perioada anului 2015.
Citat din viitorul meu roman, care va fi gata în doi ani, sper:)
“Întinsă în pat zi și noapte se pare că-i noua mea existență în ultima vreme, o activitate acceptată fără strop de plăcere și direct corelată cu misterul bolii acesteia așa de insuportabile. Nu mi-am imaginat veac că o mușcătură de căpușe poate duce la moarte. Văd în ochii doctorilor acest diagnostic- moarte, sub formă de “e prea avansat” “e prea complicat”- dar nu-l acept. Eu am altcineva de partea mea, îl am pe Dumnezeu și numai El va avea ultimul cuvânt în această boală. Dar durere aduce cu ea de multe ori o anumită cantitate de frică. La un moment dat intesitatea suferinței a atins un nivel mult prea sever ca să-l pot îndura singură și cu fața spălată în lacrimi am șoptit “Doamne ajută-mă.” Privind cu ochii sufletului, am văzut cum patul meu sa mărit continuu ocupat dintr-o dată de milioane și milioane de oameni bolnavi atât fizic cât și emotional (există o conecție directă între cele două în majoritatea cazurilor) care la rândul lor cu fețele scăldate în lacrimi se confruntau cu suferința. Oameni de toate vârstele, din toate națiunile, ambele sexe și cu forme extrem de diferite de credință. Duhul Sfânt întruchipat într-o femeie, o prezență maternă, cu lacrimi în ochi era alături de mine ștergându-mi ușor fruntea, și cu fiecare mângăiere ameliorându-mi durerea la un nivel suportabil. Îi eram extrem de recunoscătoare și nu simțeam pic de frustrare, nu ceream răspunsuri, nu puneam întrebări, pentru că am înțeles pe loc că deși procesul suferinței este extrem de dureros nu treceam singură prin el. Am văzut cât de mult o durea văzându-mă, văzându-ne, în așa dureri și câtă grijă avea de noi prin prezența ei constantă. Zi și noaptea era lângă mine. Zi și noapte. Nu eram singură în suferință, exact cum Psalmul 23 zice.
Nu trebuia să-mi spună nimic pentru a-i înțelege emoția față de noi și orice încurajare din partea ei venea fără să-și miște buzele. În ochii ei, am văzut cum plângea pentru fiecare dintre noi, nu doar pentru mine și pe patul de suferință nu exista nici o discriminare. Era la fel de devastată pentru fiecare în particular și inima ei era rănită iar fața-i împovărată de suferința noastră colectivă, o emoție pe care o simțeam mult mai profund decât am înțeles-o vreodată. Tăcută, loială și mereu prezentă de partea suferinței și a durerii, ea ședea și ne ștergea încet durerile și îndoielile.
Nu mai aveam nici o putere să-mi termin rugăciunea fragmentată pe care am început-o, dar privindu-mă adânc în ochi a terminat-o ea în locul meu, o rugăciune rostită cu o intensitate pătrunsă într-o adâncime străină mie fără să-și miște buzele. Dar am auzit-o. Nu înțelegeam limba ei diferită, plină de culori și sunete plăcute, fenomen străin omului. Dar am înțeles imediat că aceasta era limba Trinității și o auzeam doar din afară, dar exista o profunzime interioară pe care nu puteam să o aud sau să o văd, doar știam că există. Limbajul era destinat lor în numele și dreptul nostru, a copiiilor lor, care la un moment dat au ales să se despartă ei între ei conduși de frică și de ură. Alegerea noastră, nu a lor. Un set de lanțuri numite “voință umană” era înfășurat în jurul încheieturilor mâinilor ei. Fiecare act de ură împotriva celuilalt a adus mai multe lacrimi și durere în patul suferinței care a început să stârnească un nou val de durere care ne-a afectat pe toți și pe ea. M-am uitat în ochii ei, dar nu ne ura pentru că o răneam. Ne iubea. Pentru că noi eram copii ei.”
Am simțit nevoia de a adăuga acest fragment acum înainte de a termina cartea, pentru că unii dintre noi avem nevoie de incurajare azi.
Doamne îți mulțumesc de dragostea ta față de noi:)
Doamne azi iti multumesc ca m-am trezit si pot respira aerul, pot vedea soarele pe cer, pot merge la baie si imi pot simti fiecare parte a corpului.
Doamne iti multumesc ca desi stiu ce inseamna durerea, azi am pauza, si pot incuraja pe altul.
Doamne iti multumesc ca ma pot duce la munca azi, ca pot retine informatiile din jurul meu, ca pot comunica fara episoade de epilepsie.
Dar cel mai adanc sentiment fata de tine e faptul ca ma iubesti, ca existi, si ca esti cu mine chiar daca nu te vad in anumite zile, nu te simt in altele si am indoile de multe ori. Te iubesc pentru cine esti nu pentru ce poti face pentru mine. Cu tine in viata mea nu ma simt singura, si nu ma intereseaza daca altii cred ca-s bolnava mintal pentru ca am o asa credinta.
Doamne continua sa ajuti pe toti copii tai, printre ei sunt si prietenii si familia mea:)
In ultimul timp mi-a fost tare dor de Dumnezeu. Gura mi-a fost inchisa, probabil pentru ca inima imi trece prin anumite schimbari si desi schimbarile sunt pozitive in final sunt noi, si tot cei nou ia un timp de rumegare. Impovarata de anumite detalii a vietii de zi cu zi, am uitat sa vorbesc cu el zilnic, cum am obiceiul, dar inima a continuat sa tanjeasca dupa momentele petrecute impreauna in mod regular.
Toti trecem prin momente similare, cand gura noastra parca nu poate exprima ceea ce am simtit asa de clar si puternic odata in trecut. Toti trecem prin momente in care parca ne impedicam de toate amanuntele vietii, si ne auto-frustram sau auto-invinovatim. Devenim tacuti trecand cu o anumita sovaire prin noul process al cresterii, icercand sa invatam tot mai multe.
Am invatat, ca durerea nu e sfarsitul sperantei. Am invatat ca nu-mi dau indeajuns acreditate, am invatat ca totu-i trecator, totul inafara de dragoste. Frica e foarte trecatoare si numai dragostea o poate invinge. Am invata ca am tendinta de a conversa direct si fara multe detalii. (Scurt si cumprinzator cum e zicala). Am invatat ca-s mult mai puternica decat mi-am dat seama in trecut. Am invatat ca-mi iubesc fratii si surorile extrem de adanc, desi poate exprim treaba asta in forma saraca. Am invatat ca Chet si copii sunt in centrul inimii mele dar Dumnezeu stapaneste peste toate. Am invatat ca a ierta este nou pentru mine si ca atare am de luptat sa patrez o inima iertatoare mult mai puternic decat mi-am dat seama. Am invatat ca Romanii stiu cum sa incurajeze un om cazut, mult mai superior decat isi dau ei seama. Am invatat sa accept faptul ca Dumnezeu ma chemat sa fiu vulnerabila in fata voastra, simultan un proces necesar insanatosirii unui suflet ranit. Am invatat ce-i suferinta dar simultan am invatat cat de adanc iubirea parcurge in aceste momente de suferinta, daca le lasi sa parcurga. Am invatat ca impreauna putem invinge orice. Am invatat ca toti avem o poveste de zis. Am invatat ca e un privilegiu sa va am in viata mea, privilegiu de care sunt foarte adanc miscata si multumitoare.
Am invatat sa zic: Doamne iti multumesc de toate! si sa simt aceste cuvinte pe deplin.
Voi prin ce trece-ti in ultimul timp?
Va doresc o zi plina de pace in toate colturile inimii si puterea de a invinge orice obstacol prezent in mijlocul vostru.
23 Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească în toate şi să vă păstreze întreaga fiinţă – duhul, sufletul şi trupul vostru – fără pată la venirea Domnului nostru Isus Cristos.
Traditional si religios, trupul a fost dat la o parte, gasit fara mare importanta in cercurile religioase urmat indeaproape de suflet, la fel gasit fara prea mare importanta. Numai spiritul omului a fost pus pe un pedestol ca singurul focus important in credinta. E ca si cum am spune, Isus nu e important, nici Duhul Sfant, numai Dumnezeu. In noi exista trei dimensiuni, trei atmosfere, trei lumi intr-una singura. Daca nu intelegem importanta acestor treimi care exista in noi, ne va fi foarte greu sa intelegem treimea dumnezeiasca. Fiecare latura are o importanta egala (nu mai mare sau mai mica) si toate trei au nevoie de o existenta harmonioasa pentru o relatie sanatoasa cu noi, intre noi, si cu Dumenzeu. Dar nu-i usor in a mentine harmonia intre cele trei: trup, suflet si spirit, asa-i? Parca aud deja remarci pline de furie, mai ales din partea extremista a unor crestini, dar pot spune cu convingere ca daca trupul si sufletul nu erau asa de importante nu erau atatea versete in Biblie dand sfaturi cum sa le ingrijim, respectam, hrani, imbraca, cultiva, pastra sanatoase.
Treimea dumnezeiasca exita in noi, pentru ca suntem facu-ti dupa chipul si asemarea Lui (treimii dumnezeiesti).
Daca trupul nu se simte bine, sufletul si spiritul sufera. Daca sufletul e bolnav, trupul si spiritul sufera, daca spiritul e bolnav trupul si sufletul sufera.
Am observat, atat la mine cat si la altii, ca trupeste poti fi sanatos si peste noapte in primejdie de moarte, desii poate doctorii nu pot gasi nimic grav in corp, producand confuzie. Bolile autoimmune, in schimb nu se vad pe masinariile medicale, sunt atata de sinistre si periculoase ca poti muri dintr-o muscatura a unei insecte extrem de mici. Dar bolile autoimmune, am observat, au un lucrul in comun- suflet bolnav care dealungul anilor a tot scurs otrava in corp fara sa ne dam seama manifestat intr-un system imun slabit.
Romani 12:2 a fost tocit in mintile noastre cu o latura spirituala dar, din punctul meu de vedere, incompleta. Nu ai cum sa-ti reinoiesti gandirea, daca esti invatat ca-ci gandurile noastre nu sunt importante, partial importante sau importante numai cand are de a face cu o latura religioasa. Asta inseamna ca unicatul nostrul, RNA, calitatile noastre etc, la care Dumenzeu cu drag a lucrat sa ne formeze nu-s asa de importante ca de exemplu a stii scriptura de la cap la coada si invers.
Sufletul meu a fost bolnav ani de zile, scurgand continu ortrava in corp, in forma de furie si neiertare. Te rog nu fa aceeasi greseala. Sanatatea corpulu si a sufletului sunt in mod egal extem de importante, ca si partea spirituala:) Incepe a ierta, incepand cu tine si bucura-te de momentele mici binecuvantate din viata:)
Acum patru ani, in perioada intensa a suferintei si o viata traita in pat luni de zile cu dureri de neimaginat, imi concentram gandurile la o zi insorita pe viitor unde voi putea iesi iara-si in natura bucurandu-ma ca omul sanatos de creatia lui Dumnezeu. Aceasta zi a venit cam de cateva luni, dar acum o saptamana, pentru prima data in patru ani familia noastra a avut parte de prima vacanta de cand am cazut la pat. Nu-mi pot exprima bucuria intensa care am simtit-o in orice clipa pe perioada vacantei si expresiile de multumire ridicate catre bunul Dumnezeu pentru asemenea momente. Desi la un moment dat corpul a inceput sa protesteze oboseala intensa, ceea ce ma facut ca sa ma odihnesc, am reluat activitatea mai apoi.
De ce va zic aceste lucruri? Pentru ca in durere, ceea ce am trait in mod real, era deja real in mintea si sufletul meu, si desi toate semnele trupesti erau pline numai de amenintari de moarte, nimeni si nimic nu ne poate fura visul din inima noastra. Nu va da-ti baruiti niciodata si daca simti-ti obosela in corp sau in spirit, lua-ti cateva momente de odihna, fiecare cum are nevoie, dar pe urma merge-ti mai departe, avand permanent in profilul viziunii imaginea sperantei. Pentru mine imaginea sperantei era in mijlocul naturii, aceeasi natura de unde a venit pericolul si suferinta prin muscatura de capuse. Asta nu insemana ca nu iau pas de precautie cand sunt in natura, asta nu inseamna ca arunc intelepciunea si sfaturile, dar nu las ca ceva care mi-a facut rau sa ma tina prizonierul fricii.
Daca poate esti in mijlocul suferintei acum, ce ai vrea pe viitor sa re-traiesti? Bucurie, pace, iubire, siguranta, prietenii noi, sanatate? Astea sunt cele mai importante si in final astea sunt roadele iubirii lui Dumnezeu fata de noi, a acceptarii propriei fiinte (creatura lui Dumnezeu) si a dragostei fata ce aproapele nostru. Iertarea e calea care duce la acestea, iertarea si perseverenta.
Va doresc o zi frumoasa de vara, o vacanta frumoasa pentru cei care sunt sau vor merge in vacante si har si pacea lui Dumnezeu sa continue sa se reverse peste noi ca si pana acum:)
Azi dimineata, in timpul petrecut cu Bunul Dumnezeu, am primit aceasta rugaciune atat pentru mine cat si pentru oricine o vrea:)
Mulțumesc, Dumnezeule, pentru abilitatea de a ierta și pentru darul iertării. Până de curând nu puteam ierta desi am încercat, nu știu de ce, dar presupun că a avut de-a face cu ura care a luat tot spațiul disponibil în inima mea, lăsând loc pentru nimic altceva, inclusiv iertare sau bucurie.
Iti mulțumesc Doamne, pentru că ai inmuiat ceara greu calcificată de ură față de ceilalți și de mine insumi și că ai făcut ca acea ceara să se prelingă afara din sufletul meu. Acum am loc pentru iertare, iubire și bucurie. Acum pot să iert atat pe alții cat și pe mine; va lua efort, va lua voința și alegerea mea, dar am puterea de a alege acum si sufletul meu nu mai e blocat în boala urii, nu mai munceste continuu și epuizat, fără progres inafara oboselii. Îți mulțumesc sincer pentru că mi-ai dat părinții pe care îi am, că locuiesc în această parte a lumii, pentru familia mea și trupul pe care îl am. Ce lucruri spectaculoase si extraordinare am învățat datorita acestor privilegii și ce privilegii am de a putea ajuta pe alți.
Iti mulțumesc, Doamne, pentru că m-ai trezit la potențialul meu, dezvăluindu-mi temerile mele, temerile care m-au capturat într-un costum întunecat si restrans de-a lungul acestor ani. Prin faptul că mi-am arătat aceste temeri și consecințele lor, ai deschis ochii sufletului meu la lucrurile pe care le-am pierdut și la oportunitățile care nu le voi avea dacă aleg să rămân în acest costum întunecat, numit frică.
Eu voi alege viața, dragostea și bucuria. Voi risca să mă deschid și să fiu vulnerabila pentru a câștiga aceste trei calități. Voi re-învăța și re-direcționa atat atenția mea cat si gândurile și comportamentul meu pentru a experimenta consecințele vieții, iubirii și bucuriei. În căutarea mea, voi eșua uneori, dar mă voi ridica și voi continua pentru că focalizarea mea sa schimbat. În cele din urmă, văd că am dreptul să experimentez viața, dragostea și bucuria, un drept pe care mi la-i dat tu cu mult timp în urmă, dar care a fost rapit de temerile altora doar pentru a fi recucerit recent.
Este un proces de re-învățare bazat pe adevărul aratat de tine: ceea ce au spus sau făcut alții impotriva mea cu intentia de a mă dobora este bazat pe propriile lor sentimente de nesiguranță și temeri nu pe caracterul constuit in mine de Tine, Doamne. Sunt pereții lor de restrangere, nu ai mei. Iti mulțumesc, Tată, pentru că mi-ai deschis atat ochii, cat și sufletul pentru a accepta acest lucru. Acceptarea este diferenta între succes și eșec. În trecut, am acceptat adevărurile false a altora și mi-a adus numai un deșert vast in suflet, acum voi accepta adevărul Tău de a alege viața, dragostea și bucuria. La urma urmei, aceasta este definiția echilibrului. Nu unul fără celălalt. Echilibru. Adevăr. De data aceasta aleg adevărul Tău și vom vedea unde se va sfârși.
Journey 