Este un subiect atat de generos…
Spun unii… ca sufletul nostru sau dragostea noastra atunci cand venim pe lume este ca un diamant sau ca un cristal, in orice caz ceva foarte luminos. Sa fie oare acesta motivul pentru care ne simtim atat de comfortabil in preajma bebelusilor, motivul pentru care ni se lumineaza chipul la vederea unui copil? Si cu cat mai mic este copilul, cu atat mai mare este bucuria si admiratia celor din jurul lui.
Apoi…lumina incepe sa paleasca, apar umbre, firicele de lumina abia daca se mai zaresc din diamantul de iubire de la nastere si pana la urma se face aproape intuneric si nu se mai vede nici dinauntru si nici dinafara, doar se banuieste ca acolo, undeva in interior este ascunsa o comoara, iubirea noastra.
Ce se intampla? Probabil ca oamenii nu stiu cum sa se poarte cu diamantele, multi dintre noi nici nu stim ca ni se cuvin aceste diamante, ca este darul suprem pe care il primim la nastere si ca depinde de noi sa ii mentinem stralucirea, ca este responsabilitatea noastra sa il intretinem, sa il curatam, sa il reparam, sa il punem in valoare.
Incepem asadar sa acoperim acest diamant-iubire cu straturi de noroi. Mai intai ne ajuta cei din jur (ii dor ochii probabil de atata lumina-iubire din partea unui copil sau pur si simplu ei, unii adulti doresc sa ramana in intuneric si au grija sa stinga toate luminile din jur, sa stearga orice urma de stralucire).
Aceste straturi de noroi sunt formate din interdictii, limite (nu ai voie sa deschizi sertarele! nu ai voie sa scoti hainele din dulap! etc.), critici (nu ai sters bine masa! nu ai colorat frumos! ), negativisme, indoieli, bataie (este servita bataie copiilor mai constiincios decat mesele principale ale zilei, ba chiar o masa mai poate sa lipseasca din meniul zilnic, dar bataia nu sau orice alta forma de agresiune si ostilitate- tras de par, ghionturi, privire cu subinteles, amenintari, injuraturi, batjocura, jigniri, umilinte), abuzuri sexuale, sanctiuni, pedepse, prejudecati, discriminari, santaje, manipulari, minciuni etc. Si lista poate continua cu tot ce au putut sa inventeze oamenii pentru a acoperi aceasta lumina.
Au sosit insa si vremurile cand oamenii se straduiesc sa se dezvete de toate cele enumerate mai sus, dupa ce au obosit de atata stat in intuneric, dupa ce au inceput sa inteleaga ca viata nu are sens fara iubire sau ca intunericul prelungit este dureros.
Este greu sa intelegem cum ne este furata dragostea sau cine ne-o fura si este si mai greu sa o recuperam. Devenim cu timpul proprii dusmani ai propriei iubiri pentru ca asta ne invata mediul, cultura, religia, societatea, etc. Din pacate religia sau oamenii din biserica ne invata multe despre sanctiuni si pedepse si astfel ne inoculeaza frica, ne spune multe despre cum se supara, sa manie si ne pedepseste Dumnezeu daca nu mergem la biserica, daca nu vorbim frumos, daca nu ne rugam, daca mintim, daca furam si o sumedenie de alte pacate daca infaptuim incat daca nu ne indoctrinam ajungem sa credem ca suntem niste netrebnici, ca nu suntem buni de nimic pentru ca toti suntem pacatosi. Si asa viata devine supunere si umilinta sau aroganta si bucuria si iubirea nu mai au loc pentru ca iubirea ocupa si are nevoie de mult spatiu.
O relatie personala cu Dumnezeu si pacea facuta cu acel copil interior, cu acel copil plin de iubire care am fost la inceputuri sunt remediile pe care eu le aplic in viata mea cu speranta ca voi ajunge la intelesurile potrivite.
Inca o data Carmen, multumiri pentru ca faci efortul de a impartasi propria experienta si ca dai astfel ocazia si altora sa mediteze. Binecuvantari cu sanatate!
Journey 
Amin!!! Carmen am ascultat si eu si Ovi!!!! Multumesc pt toate lucrurile frumoase!!!!!!!
LikeLike
🎉🎉🎉🎉🎉
LikeLike
Este un subiect atat de generos…
Spun unii… ca sufletul nostru sau dragostea noastra atunci cand venim pe lume este ca un diamant sau ca un cristal, in orice caz ceva foarte luminos. Sa fie oare acesta motivul pentru care ne simtim atat de comfortabil in preajma bebelusilor, motivul pentru care ni se lumineaza chipul la vederea unui copil? Si cu cat mai mic este copilul, cu atat mai mare este bucuria si admiratia celor din jurul lui.
Apoi…lumina incepe sa paleasca, apar umbre, firicele de lumina abia daca se mai zaresc din diamantul de iubire de la nastere si pana la urma se face aproape intuneric si nu se mai vede nici dinauntru si nici dinafara, doar se banuieste ca acolo, undeva in interior este ascunsa o comoara, iubirea noastra.
Ce se intampla? Probabil ca oamenii nu stiu cum sa se poarte cu diamantele, multi dintre noi nici nu stim ca ni se cuvin aceste diamante, ca este darul suprem pe care il primim la nastere si ca depinde de noi sa ii mentinem stralucirea, ca este responsabilitatea noastra sa il intretinem, sa il curatam, sa il reparam, sa il punem in valoare.
Incepem asadar sa acoperim acest diamant-iubire cu straturi de noroi. Mai intai ne ajuta cei din jur (ii dor ochii probabil de atata lumina-iubire din partea unui copil sau pur si simplu ei, unii adulti doresc sa ramana in intuneric si au grija sa stinga toate luminile din jur, sa stearga orice urma de stralucire).
Aceste straturi de noroi sunt formate din interdictii, limite (nu ai voie sa deschizi sertarele! nu ai voie sa scoti hainele din dulap! etc.), critici (nu ai sters bine masa! nu ai colorat frumos! ), negativisme, indoieli, bataie (este servita bataie copiilor mai constiincios decat mesele principale ale zilei, ba chiar o masa mai poate sa lipseasca din meniul zilnic, dar bataia nu sau orice alta forma de agresiune si ostilitate- tras de par, ghionturi, privire cu subinteles, amenintari, injuraturi, batjocura, jigniri, umilinte), abuzuri sexuale, sanctiuni, pedepse, prejudecati, discriminari, santaje, manipulari, minciuni etc. Si lista poate continua cu tot ce au putut sa inventeze oamenii pentru a acoperi aceasta lumina.
Au sosit insa si vremurile cand oamenii se straduiesc sa se dezvete de toate cele enumerate mai sus, dupa ce au obosit de atata stat in intuneric, dupa ce au inceput sa inteleaga ca viata nu are sens fara iubire sau ca intunericul prelungit este dureros.
Este greu sa intelegem cum ne este furata dragostea sau cine ne-o fura si este si mai greu sa o recuperam. Devenim cu timpul proprii dusmani ai propriei iubiri pentru ca asta ne invata mediul, cultura, religia, societatea, etc. Din pacate religia sau oamenii din biserica ne invata multe despre sanctiuni si pedepse si astfel ne inoculeaza frica, ne spune multe despre cum se supara, sa manie si ne pedepseste Dumnezeu daca nu mergem la biserica, daca nu vorbim frumos, daca nu ne rugam, daca mintim, daca furam si o sumedenie de alte pacate daca infaptuim incat daca nu ne indoctrinam ajungem sa credem ca suntem niste netrebnici, ca nu suntem buni de nimic pentru ca toti suntem pacatosi. Si asa viata devine supunere si umilinta sau aroganta si bucuria si iubirea nu mai au loc pentru ca iubirea ocupa si are nevoie de mult spatiu.
O relatie personala cu Dumnezeu si pacea facuta cu acel copil interior, cu acel copil plin de iubire care am fost la inceputuri sunt remediile pe care eu le aplic in viata mea cu speranta ca voi ajunge la intelesurile potrivite.
Inca o data Carmen, multumiri pentru ca faci efortul de a impartasi propria experienta si ca dai astfel ocazia si altora sa mediteze. Binecuvantari cu sanatate!
LikeLiked by 1 person