John and Paulette Stabb

img_4081

(In limba Romana la sfarsit)

On Christmas day while on the ferry making our way to my sister-in-law for Christmas dinner we ran into old and excellent friends, in fact, if not for John Stabb and his trips to Romania after the Revolution in 1989, I would’ve never met Chet:) God works through people.

It’s through them that we found out about Summer and Aurel Macsim, his daughter and son-in-law who live in Hunedoara, and that’s how we found out about Aurel’s Glioma tumor diagnosis on December 31, located in the right side of his head. Since he had an operation on January 4th in Timisoara and the recovery road, although good, is long and tiresome. Just like many of you who know them and their situation we kept them in prayers and thank God for brother Aurel, as some of you know him, recovery. I believe tomorrow he’ll be transferred back to the hospital from Hunedoara.

For some, the recovery is short of a miracle while for others may take time, but if we have faith and believe we don’t go through the suffering alone. God is on our side. Caringbridge.com (aurelmacsim) has regular updates done by Summer, his wife.

We continue to pray for Aurel and Summer through the recovery process and thank God for their well-being.

 

 

În drum spre cumnata mea în ziua de Crăciun ne-am întâlnit cu niște prieteni dragi pe care nu-i mai văzuse-m de mulți ani.

După Revoluția din 1989, John și Paulette Stabb au bătut pământul românesc mulți ani de zile ca misionari, aducând biblii și propovăduind evanghelia. Prin John l-am întâlnit pe Chet 🙂 Dumnezeu lucrează prin oameni.

Stând la povești am aflat că Summer, fata lor, este căsătorită cu un băiat din Hunedoara, Aurel Macsim și împreună au adoptat o fată. Pe 1 Ianuarie anul ăsta Aurel a fost diagnosticat cu o tumoare la cap. Operația a avut loc pe 4 Ianuarie în Timișoara și drumul de recuperare, deși bun, este lung și obositor.

Ca mulți din voi care-i cunoașteți și cunoaște-ți situația lor, i-am păstrat în rugăciuni și mulțumim lui Dumnezeu pentru succesul operației. Cred că mâine va fi transferat înapoi la Hunedoara. Operația, în general, este scurtă în comparație cu procesul, de multe ori descurajator, al recuperării. Dar victoria este a lui Dumnezeu și spre slava lui Dumnezeu. Amin.

Pentru mulți care suferă recuperarea poate veni sub formă de miracol, pentru majoritatea din noi timpul suferinței se prelinge dar dacă avem credință nu vom trece niciodată prin suferință singuri. Dumnezeu este de partea noastră.

Caringbridge.com (aurelmacsim) are actualizări făcute de Summer, soția sa.

Continuăm să ne rugăm pentru Aurel și familia lui, pentru procesul de recuperare și mulțumim lui Dumnezeu pentru bunăstarea lor.

Psalmul 23 este și va rămâne pentru mine un capitol special din Biblie care mi-a adus mângăiere în timpul suferinței. Vi-l recomand:)

Dumnezeu să vă binecuvinteze pe fiecare în parte. Amin.

Fanu cel Puternic

IMG_4877IMG_4651

1991-2002

Moartea ne intilneste pe toti la un moment dat, si conteaza cum ii raspundem.

Fanu, scurt pentru Stefan, a fost ultimul baiat si numarul unsprezece in rindul clanului nostru. A intrat in lumea asta in Decembrie 1991 si a plecat mult prea curind din mijlocul nostru.

Fanu era o fire blinda si foarte darnica. Ochii lui mari si caprui erau plini de expresie si tenul deschis era parca de portelan. In aceste detalii a semanat mult cu Alin. Datorita virstelor apropiate dintre ei, Fanu si Alex petreceau mult timp impreauna, jucindu-se cu masinute sau fotbal in curtea apartamentului. O fire competitiva, Fanu lupta mult sa cistige, dornic de a deveni cel mai bun. Tot odata visa mult cum sa ajute cind pe unul cind pe altul. Copilaria lui a fost cit de cit normala, desi un pic umbrita de cruzimea tatalui. Zimbea usor, ridea cu pofta si ii placea glumele.

In primavara anului 2002, Februarie mai exact, Fanu a inceput sa aibe dureri de cap izolindu-se de ceilalti si evadind lumina. Simultan avea febra si dureri in partea temporala din stinga. Mama la dus la clinica de familie, unde fara sa-i faca examin la pus pe tratament, tratament care nu l-a ajutat. A fost dus la spital si internat doua saptamini, unde a facut antibiotic injectabil zilnic, ca tratament. Odata inapoi acasa Fanu sa simtit un pic mai bine pe o perioada temporara de doua saptamini, dupa care febra si durerea temporala a revenit cu o forta si mai mare. Mama cu Delia l-au dus la urgenta, dar nu l-au internat, in schimb l-au trimis la spitalul de boli infectioase. Acolo au asteptat ceva timp, cu Fanu pe o targa plingind in dureri. Cind a venit medicul, care-l suspecta de meningita, a observat ca Fanu avea o semipareza pe partea stinga si l-a trimis direct la Timisoara. A chemat ambulanta si a fost transferat in aceeasi zi la spitalul de la Padurea Verde in Timisoara. Era Martie. La Timisoara a fost transferat la citeva spitale, multe teste sau facut, si multe diagnosticuri sau schimbat, dar in general dupa o tomografie la sectia de neurologie, medicii si-au dat seama ca e grav si fara sperante.

Fanu si Alin se mai plimbau prin curtea spitalului la inceput, ori de cite ori se vizitau, dar in termen de citeva saptamini Fanu a paralizat, nu a mai putut sa inghita sau sa vorbeasc. Era pe transfuzie non-stop si comunica prin notitele care le scria. (Exemplu sus in fotografie). Mama mea a stat linga Fanu zi si noapte, si mergea sa se odihneasca din cind in cind, si numai daca era acolo ori Delia ori Alin. Tata, care veni-se in vizita in America pentru prima data, a trebuit sa-si taie concediu si impreuna ne-am intors in Romania. Cind l-am vazut pe Fanu era de nerecunoscut, toti muschii ii disparu-se si era numai piele si os. Ii vedeam forma inimii cum ii batea sub pielea subtire. Cu citeva saptamini inainte de a muri ia spus mamei, scriind, ca el va muri. Plina de durere in suflet mama i-a raspuns ca nu-i adevarat. A treia oara, Fanu a insistat.

“Mama, eu am sa mor. Te rog deschide usa.” Si mama ii deshidea cind usa de la baie cind cea de la salon.

“Nu mama, usa asta.” Si Fanu a aratat spre tavan.

“Fanule, ala e tavanul, nu usa.”

“Ba da, mama, e o scara cu doi ingeri care asteapta si o usa inchisa in fata scarii. Te rog deschide usa ca sa plec.” Si mama si-a dat seama atunci ca se apropie timpul dar inca nu putea realiza adevarul. De fapt nici unul din noi nu am putut realiza adevarul. Fanu a murit in noaptea de 27 Mai, cu Alin la capul lui si a venit acasa numai in sicriu unde fratii il asteptau indurera-ti. Sefa spitalului a cerut permisiune pentru autopsie, si a gasit diferite tipuri de cancer, cancer care ea nu a mai vazut pina atunci (numai pe coloana vertebrala a gasit patru tipuri de cancer diferit) si a trimis multe probe in Franta pentru analize. Nu am primit nici o veste inapoit. Dar ea a recomandat ca toti sa faca niste analize de plamini (nu stiu exact detaliile). Dupa inmormintare, (31 Mai) o inmormintare plina de colegii de clasa atit a lui Fanu, dar si cit a lui Alex si Oana, si directoarea Scolii Generale Numarul 1, doamna Chintuan, mama sa mutat la Vilcele permanent unde l-a jelit mult pe Fanu.

Fanule, nu te vom uita niciodata. Dar in acela-si timp sintem bucurosi ca nu mai sufera, si ca nu mai are dureri. Ii multumesc Bunului Dumenzeu pentru privilejiul de a-l avea pe Fanu in viata noastra, chiar daca pentru o perioada scurta de timp. Ii multumesc ca la impartit cu noi o perioada de timp:) Intr-o buna zi ne vom revedea, dar nu inca.

P.S Un an mai tirziu, Alin a avut aceleasi simptome si ne-a intristat pe toti, nedornici sa pierdem un alt frate. I-au gasit o formatiune tumorala dar nu canceroasa, in sfenoid, cit un virf de deget mare, format din cauza stresului si a prafului/poluarii. Operatia facuta la Bucuresti a fost plina de succes:)

Domane, iti multumesc pentru fratii si surorile mele, pentru timpul petrecut impreuna, si de memoriile frumoase care le am (avem) cu Fanu:) Amin.