It may seem as though lately I haven’t been inspired to say or write much. It isn’t so. I have been occupied enjoying every precious moment of this fragile gift called “life”, now that I know how quickly it can be stollen away from me. Maybe if it wasn’t so precious and fragile we would fail to grasp the importance of it and take it for granted. It seems we already do that, doesn’t it?

Well, we’re moving:) We’re prepping to sell our house we’ve lived in these past twelve years and dramatically limit our earthy possessions  (yippeee!!) in order to fit our new urban life style we’ve chosen. We’re moving in the heart of Seattle, and we have our reasons for that:)

However, the past few days God’s been nudging me to write to you, to say few words, but  I knew not what to say. After days of meditation and a high respect not to waste your time with more useless words, I saw the face of pain before my very eyes. A sad, tearful and heavy burdened face full of pain and loss and desperation and my heart bowed it’s head to it in respect. I than remembered how much strenght your encouraging words gave me through my valley of death and I knew who I was writting to.

When deep suffering takes place in one’s soul and body, political views, social standards and racial issues fall helpless into the world of “things that really don’t matter.” Love, however takes a strong form of existence and keeps you company, if you let it. It sits there silently besides you and cries with you, it acknowledges your pain not because you’re too weak to experience such emotions, but because you’re strong by going through it. It’s in the stillness of those moments when the real essence of life speaks to us, if we listen. It takes our heart and gently wraps it in fresh bandages of forgiveness, while gently encourages us to do the same towards ourself and others. And if we realize the healing gift forgiveness brings, that’s when we slowly lift our heads up and look deeply in love’s eyes and recognize we have the strength needed to overcome, then go wrap our own bandages of love and forgiveness around another wounded soul. This is the heartbeat of love and it’s found most likely among the suffering, the burdened and the lost. If you are honest with yourself, you’ll realize you’ve been there, you are there or you’ve past through that land of the suffering and now you understand it’s laws.

It seems I had to nearly die to stop being afraid of living. Life is worth hurting over, love is worth risking everything for:)

P.S -I’m starting new IV treatment next week, update in the home page of doctor visit and findings.

S-ar părea ca în ultima vreme nu am fost inspirata să spun sau să scriu ceva. Nu este așa. Am fost ocupata bucurindu-ma de fiecare moment prețioas al vietii, acum că știu cât de repede o pot pierde. Poate dacă nu ar fi atât de prețiosa și fragila nu am reuși să înțeleagem importanța ei și a-m luao in nepasare. Se pare că facem deja asta, nu-i așa?
Ei bine, ne mutam:) Ne pregătim să ne vândem casa in care am locuit  în ultimii  doisprezece ani și eliminam la modul dramatic lucruri materiale în scopul de a ne potrivi noul stil de viață urban care l-am ales. Ne mutam în inima orasului Seattle, și avem motivele noastre pentru aceasta schimbare 🙂

Cu toate acestea, în ultimele zile Dumnezeu mia vorbit usor de a va scrie câteva cuvinte, desi in tot adevarul nu stiam clar ce anume. După zile de meditație și un respect de a nu  va pierde timpul cu mai multe cuvinte inutile, am văzut fața indurerata a omului in durere. O față tristă, inlacrimata, greu împovărata de durere si plina de disperare; și inima mea a plecat capul in semn de respect. Am multe amintiri pline de cuvintele voastre încurajatoare in timpul drumului meu prin valea de moarte și am știut cui trebuie sa-i scriu.

Atunci când suferința are loc profund în sufletul și trupul cuiva, opiniile politice, standardele sociale și problemele rasiale cad neajutorate în lumea “lucrurilor care  nu contează.” Dragostea deplina atunci isi ia o formă puternică de existență și vă (ne) ține companie, dacă o lașam. Ea stă tăcuta linga tine și plânge cu tine, iti recunoaște durerea si recunoaste că nu ești slab pentru ca iti arati lacrimile, dar pentru că ești puternic prin a avea curajul sa le expui si prin a trece prin durere. Este în liniștea acelor momente când esența reală a vieții ne vorbește, dacă ascultăm. Ea (Dragostea deplina) ne înfășoară ușor lnima ranita în bandaje proaspete a iertarii, încurajindu-ne în acelasi timp să facem la fel, atit față de noi înșine cit și la cei din jur. Și dacă ne dăm seama cit de multa vindecare aduce iertarea, atunci ne vom ridica încet capul să privim adânc în ochii dragostei și să recunoastem ca avem forța necesară pentru a depăși problema, si nu numai atit dar vom avea puterea de a be duce si a înfășura cu bandaje de dragoste sufletele rănite din jurul nostru. Acest fenomen este nucleul iubirii si se gaseste cel mai probabil in mijlocul celor ce sufera,  plin de împovărare și pierduți. Dacă suntem sinceri cu noi insine, realizam că am trecut pe acolo acolo, sintem acolo sau am fost in țara suferinței și acum ii înțelegem legile.
 Viața merită durerea, dragostea merită riscul 🙂