Am citit această declarație pe Facebook cu câteva zile în urmă și pe lângă faptul că sunt de acord cu adâncimea adevărului acestor cuvinte simple am fost imediat inspirată în a scrie un articol. Plănuit sau neplănuit fiecare copil din lumea asta are un destin.

Câți dintre noi ca părinți, ne-am plănuit fiecare sarcină? Câți dintre noi am fost o surpriză pentru părinții noștrii?

Personal, am crescut auzind foarte des următoarele cuvinte din gura mamei noastre :

“V-am primit pe toți ca o binecuvântare de la Dumnezeu, El le rânduiește pe toate. Pentru mine fiecare din voi ați fost și ve-ți rămâne o binecuvântare.”

Mama mea nu a știut câți copii va avea în ziua nunții. Sau câte din sarcinile ei le-a  plănuit intenționat? Dar a avut doisprezece copii.

Am crescut în sărăcie, dar puteam fi mai săraci. Am crescut în abuz dar puteam fi mai abuzați. Am crescut în greutăți dar putea fi mai greu, cu toate astea prețuim viața și am simțit dragoste. Am trecut prin multe și am fost căliți de valurile neașteptate a vieții, dar întotdeauna am fost și vom rămâne foarte binecuvântați, pentru că înainte de a fi copiii lui Lidia și Ilie, am fost, suntem și vom rămâne copii lui Dumenzeu. El ne-a creat cu un destin și tot El ne binecuvintează zi de zi. Imi imaginez că nu le-a fost de loc ușor părinților noștrii să ne crească pe un salariu mic și în mijlocul unui sistem care a urât credința noastră de pocăiți. Efortul le este răsplătit prin recunoștința și respectul nostru față de ei. Dar imaginațivă recunoștința lui Dumnezeu față de efortul lor! La urma urmei părinții noștrii au avut grijă de copii lui Dumenzeu. La fel au făcut și bunicii cu părinții noștrii, străbunicii cu bunicii noștrii și tot așa a mers până la primul om- Adam. Cei din viața noastră sunt toți copii a lui Dumnezeu ca atare avem responsabilitatea să acționăm ca atare.

Ca și copil a fost foarte important să aud și să știu că prezența mea pe pământ era o binecuvântare. M-am simțit iubită în fiecare secundă a vieții mele? Nu. Dar am înțeles că umbra îndoielii din inima mea, cel puțin în ultimul timp, e prezentă pentru că trăim cu toții într-o realitate umbrită de prezența alegerii libere, și de multe ori noi înșine fără să ne dăm seama, ne rănim individual prin felul restrâns de gândire și lipsa credinței. Sau suntem răniți de alții cu aceeași fundație de gândire.

Pentru orice întrebare adresată existenței noastre, fie ea simplă sau complexă, individuală sau în comunitate, există un răspuns. Cel puțin am ajuns la această concluzie recent. Dar, de cele mai multe ori ia timp și multă răbdare să aflăm răspunsul. Asta nu înseamnă că nu există un răspuns ci mai degrabă că noi nu l-am găsit încă.

La rândul meu, numai pe primul copil, Merrill, l-am plănuit. Meleah și Alex au fost un supliment fericit complet surpriză, mai ales Alex care sa născut șapte ani după Meleah și într-o perioadă foarte tristă.

Când am aflat că eram însărcinată cu Alex sa întâmplat să fie la două zile după ce Fanu, fratele meu de numai zece ani a murit de cancer. Si acum parcă mă văd. Eram în baie cu testul pozitiv în mână. Planul de a merge în sfârșit la lucrul ca să o pot pune și pe Meleah în școală privată creștină a început să se destrame, dar era o nimica toată în comparație cu tristețea adâncă care o simțeam de la moartea fratelui meu. Dar am auzit glasul lui Dumnezeu șoptind în inima mea:

“Va fi un băiat. Se va naște blond cu ochii albaștrii și am un plan foarte special pentru el.” Umbra morții fratelui meu a fost așadar imediat mai ușoară de dus, acum cuprinsă de un val de bucurie și am înțeles imediat că pe pământul ăsta deși tristețe este din plin Dumnezeu întotdeauna aduce speranță.

Deci un copil neplănuit nu este o greșeală defel, este un destin.

Fiecare copil cu destinul lui, fiecare un copil a lui Dumnezeu. Fiecare din voi sunte-ți copii a lui Dumnezeu cu destinele voastre, importanți, speciali, unici.

Vă doresc o zi plină de pacea lui Dumnezeu. Amin.