Cu ochi plecați, de Carmen McKnight

Azi stau cu cap plecat

Și gânduri mă apasă.

Că-ci pace n-am și sunt întunecat.

De omenire la puțini le pasă.

Pe Dumnezeu mulți l-au cam uitat.

Dar din memorie aud un glas de mamă

Ce-o dată a grăit fără de teamă:

“Ridică-ți ochii fără zăbovire,

Și de ai lacrimi în a ta privire

Dă slavă Lui cu preamărire!”

Și ochii mi sau ridicat.

Eu slavă Domnului am înălțat

Și cu durerea încă-n suflet

I-am spus Lui totul 

Și pe urmă am iertat.

Mi-am amintit de clipe din trecut

Când slab eram, și frica-n piept bătea

Dar Duhul Sfânt cu mine timp a petrecut 

Și-un înger protectiv, deși tăcut, 

El a trimis să-mi amintească- al Lui copil eu sunt.

Când greul sufletesc împunge

Și lacrime pe suflet trist prelinge

Și vorbe pline de tăiș străpunge

Adu-ți aminte! Suflet drag,

Copil al Domnului tu ești, nu un pribeag.

Și inima ar trebui să-ți bată

Fără de grijuri ci eliberat.

Cu fața ta senină și shimbată

Toată tristețea ai și spulberat.

Slăvit să fie al nost Împărat!