A ne face dusmani, nu e greu. Nici nu avem nevoie de un talent aparte. Vine de la sine parca. Ati face prieteni, ia un pic de effort, dar nu prea mult. Ati mentine prietenii…no amusilea chiar ca avem un subiect bun de discutie.

In America, am intilnit multi Romani cumsecade. Majoritatea sint oameni harnici si stiu de o gluma buna. Mai sint si rarita-ti acre cu suflete negre, am intilnit si asa persoane, dar in general am multi prieteni romani buni. Tanti Nina, pentru mine, este o asemenea persoana. Un suflet de aur cu multe zicale traditionale Romanesti care imi umple inima de bucurie:) Ea fiind Ortodoxa, imi zice multe chestii traditionale, si prin vorbele ei eu trec prin lanurile memoriei din trecut cu zimbet si recunostinta. Ce nu stiu, invat.

Acuma, cu ochii plini de durere si febra (febra non-stop de 10 zile) stau si scriu, amintindu-mi cu placere momentele petrecute printre Romanii din America, un group de oameni cu doua tari, cu doua culturi dar cu inimi mari.

Imi aduc aminte, atit eu cit si Chet, cu placere de o secventa cu ceva ani in urma-Alex avea 10 luni- cind ne-a prins pe toti o raceala sau ceva virus atit de urit ca eram toti cinci in pat, cu febra enorma, si fara energie nici sa stam in fund. Ma mai sculam sa vad cum mai sint copii, dar in general mergeam inapoi in pat linga Alex. Tanti Nina a aflat ca sintem bolnavi si a facut o oala mare de supa de pui, si a lasat-o afara la usa ca sa nu prinda si ea ce aveam noi. Supa aia a fost o salvare enorma. Chet, care era mai zdravan, ne-a adus la toti cite un castron si asa, usor, usor, ne-am putut hrani. Gesturi mici care au efecte uriase si formeaza memorii dragi sint mai de pret decit orice suma de bani:)

Pentru toti romanii din strainatate, sper, la nevoie sa va scoata Bunul Dumenzeu in cale o tanti Nina:)

O zi buna:)