What’s with the box? Ce-i cu cutia?

We’re almost done unpacking. But now that we’ve moved in, new furniture is required, the old just does not fit in. It usually works that way. Trying to fit the old into the new is more of a struggle at times, so the best thing is a new slate all around. I find this fitting so well with old attitudes in new way of  thinking. It’s more work to try making the two work and soon to find out the old needs to go anyway. But I’m getting off track.

Saturday, after Chet put an Ikea bookcase together I grabbed the empty boxes and dragged them to the recycle bins by the side of the building. I got rid of them satisfied with my small accomplishment and as I turned around to leave, there, among all the boxes laid one in particular.

“Grab the box.” An inner voice whispered. I wasn’t about to do that. I just got rid of few boxes, mind you of different size and shape, but still I wasn’t about to bring back another. It defeated the purpose. But I didn’t take more than ten steps before I stopped, turned around and dragged the box out of the bin only to find out was bigger than expected.

No way, I don’t want this thing in our small apartment. So I put it back and left.

“Go get the box.” I stopped again in the same spot, turned around and preceded to go back only to go through the same mental argument about how I wasn’t about to drag that back to the apartment. I took a pause and brain stormed any possible uses for the box , not finding one I preceded with my mental argument. Finally after the inner voice tolled me to grab the box the third time, I turned around grabbed that box and dragged it right back into the apartment unsure of it’s purpose.

“What’s with the box?” Chet asked curiously.

“I don’t know. Ask God.”

He smiled and I put the box out of the way.

The next day Chet was looking for something to put under the dog’s pen, so the animals will not damage the floors. I remembered the box. Wouldn’t  you know it. It fit perfectly, as if it was made for that very purpose. I chuckled and said out loud.

“You’re funny God.”

“I know.” And I could sense a teasing kind of smiling back.

 

 

Aproape sîntem gata cu despachetatul. Acum, că ne-am mutat, observ ca este nevoie de mobilier nou, cel vechi pur și simplu nu se potrivește (mult prea mare pentru apartmanetul ăsta mic). Modalitatea asta funcționează de obicei și în felul de gîndire. Încercarea noastră de a potrivi modul de a gândi vechi cu un mod de a gândi nou, este de multe ori greu și frustrant. Nu în toate cazurile. Dar nu despre acest subiect vreau sa scriu azi. 

Sâmbătă, după ce Chet a montat o bibliotecă cumparată de la Ikea, am luat cutiile goale și le-au târât la pubelele de recirculare de partea laterală a clădirii. Am scăpat de ele mulțumită de realizarea mea mică si am dat să mă întorc, cînd am vazută cutie de altă dimensiune. 

“Ia cutia.” O voce interioară îmi zise în șoaptă. Nu aveam de gînd să iua cutia. Numai ce aruncase-mi citeva cutii, pentru ce sa aduc inapoi alta cutie. Nu am luat mai mult de zece pași înainte de a ma opri. M-am întors și am tras cutia afara numai sa-mi dau seama ca-i mult mai mare decât ma așteptam.

În nici un caz, nu vreau cutia asta mare în apartamentul nostru mic. Așa că am pus-o înapoi și am plecat.

 “Dute si ia cutia.” M-am oprit din nou în același loc, m-am întors și a am inceput un argument mental. Am luat o pauza sa vad daca aveam nevoie cumva de cutie. Nu am gasit nici o necesitate si iara am plecat cu miinile goale.

“Ia cutia.” A treia oara m-am intors si de data asta, desi nu intelegeam de ce Dumnezeu insista in cutia asta, am decis sa-l ascult chiar daca nu inteleg.  Am târât-o înapoi în apartament nesigura de scopul ei.

“Ce-i cu cutia?” Chet a întrebat curios.

“Nu știu. Întreabă-l pe Dumnezeu.” 

El a zâmbit și eu am pus cutia intr-un colt.

A doua zi, Chet a căutat ceva sa puna sub gardutul pentru câini să nu se deterioreze podeaua. Mi-am amintit de cutie. Sa potrivit perfect, ca și cum a fost făcuta pentru acel scop. Am chicotit și a spus cu voce tare.
“Doamne tu ești amuzant.”

“Stiu.” Și am simțit un fel de tachinare plin de haz zâmbindu-mi înapoi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s