Puterea este văzută în miracol, dar este văzută și în rezistență

Cand lucrurile merg prost, dorim ajutor dar când lucrurile se schimbă în mod tragic dorim un miracol. Pentru majoritatea din noi miracolul nu va veni. Ce vom face atunci? Ceea ce am să-ti spun te va supăra, mai ales daca esti genul de persoana care vrea ca totul sa fie fixat rapid, aproximativ 99,9% dintre noi se potrivesc în această categorie. Voi începe prin a spune …

Atunci când a murit fratele meu mai mic, cel mai tragic lucru care sa întâmplat în viața mea și eu sunt sigură că si in viața familiei mele, am devenit amorțită emotional. Am interogat atât de multe lucruri legate de viață și de Dumnezeu, lucruri care le-am auzit o viață intreaga de la părinții mei și biserică. Dar in general m-am simțit amorțită, urmată de valuri imense de furie, uneori copleșitoare. Mânia încă mai vine, dar valurile sunt mult mai mici și am învățat să-le las să se spele peste mine fixindu-mi privirea spre viitor. Cînd pierzi pe cineva simți durere doar numai dacă ai iubit, chiar dacă timpul împreaună a fost mult prea scurt. Dar nu fi supărat toată viața ta gândindu-te că, Doamne ferește, daca începi să te bucuri de viata intr-un fel trădezi persoana pierdută. Ei ne privesc de sus și dacă ar putea vorbi cu noi, ne-ar sfătui să dăm drumul furiei din suflet si să ne bucurăm de viață. Pe patul de moarte, și am fost acolo un an și jumătate în urmă, 99,9% dintre lucrurile care ne stresează in viață nu contează, doar un singur lucru contează; dragostea fața de Dumnezeu, sine și cei de alături. Atit. Nimic altceva. Acum, recuperarea mea de pe patul de moarte a fost un miracol. Așa cred și nu mă va convinge nimeni altfel. Înapoi la fratele meu. Nu voi înțelege niciodată de ce un băiat de unsprezece ani nu a primit un miracol de la Dumnezeu, dar în același timp nu pretind să înțeleag complexitatea vieții atit pe plan spiritual cit si in trup. În realitate majoritatea din noi nu înțeleagem pe deplin secretele adînci a vieții, fapt ce umple multe inimi cu mânie, urmată de o trăire bazată pe această mânie, luînd decizii cu mânie în suflet și pe urmă întoarcem pumnul nostru sus la Dumnezeu când întîmpinăm consecințele acestei mânii.

Dar ce am găsit de-a lungul drumului vieții? Rezistența. Și aceasta este, de asemenea, un miracol. Pentru a fi în stare să înduri greutățile vieții, cu un bun simț al umorului și o speranță. Chiar zilele trecute mi-am prins degetele într-o ușă și plângind i-am zis lui Chet;

“Mă bucur atât de mult că-mi merge sistemul nervos și că simt durerea asta!” M-am întors la plâns cu o adevărata mulțumire in suflet că puteam simți propria mea durere, știind că trupul meu a reacționat normal.  Cu ceva luni în urmă eram în pericolul de a-mi pierde aceasta abilitate din cauza bolii. Deci, vezi, rezistența este la fel de frumosă, dacă știi cum să te uiți la ea și să îi mulțumești lui Dumnezeu pentru toți oamenii care au îndurat o mare adversitate și durere numai pentru a ne inspira mai târziu în viață. Iar dacă victoria care-ai așteapt-o nu vine niciodată, cel puțin ai îndurat cu o atitudine bună și ai construit prieteni și amintiri; cele mai adevărate comori pe acest pământ.

Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze astăzi și păstrați-ți inima plină de fericire.

Pentru cei ce înțeleg Engleza.

Power is seen in the miracle, but is also seen in the endurance

When things go wrong, we want help, when things go really wrong we want a miracle. For most of us that miracle never comes. Now what? What I’m about to tell you will make you mad, especially if you’re the type of person that wants everything fixed quickly, which about 99.9% of us fit in that category. I’ll start by saying…

When my little brother died, which by far it’s been the most tragic thing that happened in my life and I’m sure the life of my immediate family, I became numb. I questioned so many things related to life and God, things that were taught to me my whole life by my parents and the church. But mostly I felt numb. Than the anger came, in overwhelmingly big waves at times. The anger still comes, but the waves are far smaller and I’ve learned to let them wash over me than move on. Don’t pretend the hurt is not there, it’s part of loving and losing someone precious, if you don’t hurt you’ve never loved, so find a sliver of comfort realizing that you hurt because you loved and it was all worth it even if short lived. But don’t be angry your whole life thinking that if you move on and, God forbid, you start enjoying life somehow you’re betraying the person you lost. They’re watching us and if they could talk to us they would advise us to let go of anger. On your death bed, and I’ve been there a year and a half ago, 99.9% of things don’t matter, only one thing does matter; love and the beautiful consequences love made in your life and in the lives of those you loved. That’s it. Nothing else. Now my recovery from almost dying was a miracle. That’s what I believe and that’s all that matters to me. Back to my brother. I’ll never understand why an eleven year old boy did not receive a miracle from God, but I don’t pretend to understand the bigger picture of life either. In truth none of us fully understand it and for most, that alone fills our hearts with anger, than we operate out of that anger and turn our fist up at God when the consequences of that anger comes around.

But what have I found along the way? Endurance. And that is also a miracle. To be able to endure life’s hardships with a good sense of humor and a hope. Just the other day I slammed my fingers pretty hard in a cabinet door and as I was crying I told Chet;

“I’m so glad my nerve endings work and I can feel that!” Than went back to crying truly thankful that I could feel my own pain, knowing that my body was reacting just as it should. Only few months ago I was in serious danger of loosing that ability due to disease. So you see, endurance is just as beautiful if you know how to look at it and I thank God for all the great people that endured great adversity and pain only to inspire us later on in life. And if the victory you expect never comes, at least you’ve endured with a great attitude and most likely built friends and memories, the truest treasures on this earth.

May God bless you today and keep your heart full of happiness.



If you have time this is good.

My first Uber service experience

Since some symptoms have returned (tingling in right fingertips, fever, joint pain, muscle soreness, vision clarity decrease, ability to retain info decreased, irritability increased, itchy spots on the body, headaches, confusion, feeling as if I have nose bleeds, fatigue and left side pain under the ribs ) I knew it was time to re-enter the realm of IV’s. I’ve missed about three weeks of treatment due to us moving. Since I no longer have my friend Elizabeth living close by I had to turn to another realm, Uber services. But Uber, although pleasant was nothing like the special bond of friendship Elizabeth brought on our drives to and from every IV treatment.

It’s very similar to a taxi service, minus the bars (in some parts of the country), clean interiors and very nice drivers. First driver picked me up in front of the apartment building, and we had a great conversation all the way to Bellevue. I found out he’s from Ethiopia, and all other info I’ll keep confidential for his sake. On the way back the second driver told me he was from Africa (yes I know Africa is a continent, a big continent at that, but since that’s all the info he was willing to give to a stranger, go figure, I wasn’t about to pry).

I walked away with one important piece of information the second driver told me, a recipe for general good health that he uses, and from what I understood people in his country use as well. A mix of organic, pure honey (not the crummy industrial type), fresh ginger, garlic, black cumin seeds and if too strong for any beginner, some water. Every morning you take a teaspoon of the mix on an empty stomach, before even brushing your teeth and don’t eat for one hour. It keeps your immune system fired up for the whole day. Besides brushing his teeth he uses a particular type of wood stick to chew and rub on his teeth throughout the day, sold only in ethnic stores. He hasn’t gone to a doctor or dentist in ten years.

“I don’t have the need to, this keeps me healthy and organic food.” I love it!

What’s with the box? Ce-i cu cutia?

We’re almost done unpacking. But now that we’ve moved in, new furniture is required, the old just does not fit in. It usually works that way. Trying to fit the old into the new is more of a struggle at times, so the best thing is a new slate all around. I find this fitting so well with old attitudes in new way of  thinking. It’s more work to try making the two work and soon to find out the old needs to go anyway. But I’m getting off track.

Saturday, after Chet put an Ikea bookcase together I grabbed the empty boxes and dragged them to the recycle bins by the side of the building. I got rid of them satisfied with my small accomplishment and as I turned around to leave, there, among all the boxes laid one in particular.

“Grab the box.” An inner voice whispered. I wasn’t about to do that. I just got rid of few boxes, mind you of different size and shape, but still I wasn’t about to bring back another. It defeated the purpose. But I didn’t take more than ten steps before I stopped, turned around and dragged the box out of the bin only to find out was bigger than expected.

No way, I don’t want this thing in our small apartment. So I put it back and left.

“Go get the box.” I stopped again in the same spot, turned around and preceded to go back only to go through the same mental argument about how I wasn’t about to drag that back to the apartment. I took a pause and brain stormed any possible uses for the box , not finding one I preceded with my mental argument. Finally after the inner voice tolled me to grab the box the third time, I turned around grabbed that box and dragged it right back into the apartment unsure of it’s purpose.

“What’s with the box?” Chet asked curiously.

“I don’t know. Ask God.”

He smiled and I put the box out of the way.

The next day Chet was looking for something to put under the dog’s pen, so the animals will not damage the floors. I remembered the box. Wouldn’t  you know it. It fit perfectly, as if it was made for that very purpose. I chuckled and said out loud.

“You’re funny God.”

“I know.” And I could sense a teasing kind of smiling back.



Aproape sîntem gata cu despachetatul. Acum, că ne-am mutat, observ ca este nevoie de mobilier nou, cel vechi pur și simplu nu se potrivește (mult prea mare pentru apartmanetul ăsta mic). Modalitatea asta funcționează de obicei și în felul de gîndire. Încercarea noastră de a potrivi modul de a gândi vechi cu un mod de a gândi nou, este de multe ori greu și frustrant. Nu în toate cazurile. Dar nu despre acest subiect vreau sa scriu azi. 

Sâmbătă, după ce Chet a montat o bibliotecă cumparată de la Ikea, am luat cutiile goale și le-au târât la pubelele de recirculare de partea laterală a clădirii. Am scăpat de ele mulțumită de realizarea mea mică si am dat să mă întorc, cînd am vazută cutie de altă dimensiune. 

“Ia cutia.” O voce interioară îmi zise în șoaptă. Nu aveam de gînd să iua cutia. Numai ce aruncase-mi citeva cutii, pentru ce sa aduc inapoi alta cutie. Nu am luat mai mult de zece pași înainte de a ma opri. M-am întors și am tras cutia afara numai sa-mi dau seama ca-i mult mai mare decât ma așteptam.

În nici un caz, nu vreau cutia asta mare în apartamentul nostru mic. Așa că am pus-o înapoi și am plecat.

 “Dute si ia cutia.” M-am oprit din nou în același loc, m-am întors și a am inceput un argument mental. Am luat o pauza sa vad daca aveam nevoie cumva de cutie. Nu am gasit nici o necesitate si iara am plecat cu miinile goale.

“Ia cutia.” A treia oara m-am intors si de data asta, desi nu intelegeam de ce Dumnezeu insista in cutia asta, am decis sa-l ascult chiar daca nu inteleg.  Am târât-o înapoi în apartament nesigura de scopul ei.

“Ce-i cu cutia?” Chet a întrebat curios.

“Nu știu. Întreabă-l pe Dumnezeu.” 

El a zâmbit și eu am pus cutia intr-un colt.

A doua zi, Chet a căutat ceva sa puna sub gardutul pentru câini să nu se deterioreze podeaua. Mi-am amintit de cutie. Sa potrivit perfect, ca și cum a fost făcuta pentru acel scop. Am chicotit și a spus cu voce tare.
“Doamne tu ești amuzant.”

“Stiu.” Și am simțit un fel de tachinare plin de haz zâmbindu-mi înapoi.


The other day we went to a restaurant. Needing to use the restroom, I had to wait until the one toilet restroom, who was occupied for the time being, would become available. Hopping and wiggling like a little kid I saw the men bathroom empty and was really tempted to go use it. If asked to explain myself, I would have said “I identify with full bladders people.”


As a general rule most of us look forward to good changes in our lives, few hate any and all types of change, and then there are those “special” type of people who don’t appreciate anything good in life, no matter what.

Before a major change occurs in our lives, you and I will encounter lots of resistance masqued in the gift wrap called doubt, not only from your own self but from those you and I will look up to for advise. This is nothing short of a blessing, annoying blessing, but blessing none the less. If those voices of doubt succeed and you or I back off, than we really didn’t want the change bad enough to begin with, but if those voices gives you the fuel you need to move forward and stand up to those doubts in order to allow the change. I’m amazed at how other people constantly try to burden you or I with their worries and doubts than make it look as if they have your best interests in mind. In reality those are reflections of their own doubts and fears. Not all change will end up in a glorious success, yet we still need to walk through it even if to learn a thing or two about ourselves, our reaction in the face of the unknown and the adjustments we must make.

On a personal note now, and my European friends will relate to this more so I believe, we grew up tough. At least most of us. Our parents forced us, repeatedly, to take big steps towards life. At the time we hated it, at least most of us, but in time we learned some valuable lessons. We learned to not only stand up on our own two feet but to help those around us stand alongside us. We also learned to compete with those better acquainted with the ways of life thus improving our general knowledge. Such form of parenting left scars. So as a response most of us blessed by God to live in a better land, we babied our kids and gave them what we didn’t have. Down the road, at some point or another, we may have come to regret such decisions, especially when faces with entiteled behaivors and forgotten gratitute. So which way of parenting really did a favor to their kids? Based on rezults, I would have to say that our parents knew the value of hard work and honesty and engraved it in us, even if it came accross harsh. I didn’t kill us, it made us better humans.

Change is inevitable, we heard that many times, that’s because is true.


Ca regulă generală, majoritatea din noi așteptăm cu nerăbdare schimbări bune în viața noastră. Unii urăsc orice fel de schimbare, iar apoi sunt tipii de oameni care nu apreciază nimic bun în viață, indiferent ce e.

Înainte de o schimbare majoră în viața noastră, întâlnim rezistență mascata sub forma de îndoială, atit de la propria sine cit și de la persoane de incredere, persoane de la care asteptam un sfat incurajator sau plin de intelepciune. Dar indoiala lor asupra deciziilor noastre nu este altceva decât o binecuvântare. Dacă acele voci de îndoială reușesc sa ne convinga sa dam înapoi, nu am dorit cu adevarat schimbarea, dar dacă aceleasi voci ne dă combustibil să mergem mai departe atunci inseamna ca dorim schimbarea pe deplin si sintem gata sa infruntam indoiala atit a noastra cit si a celorlalti. Nu e usor. Sunt uimita de modul în care alți oameni încearcă în mod constant să ne ingrauneze cu grijile și îndoielile lor sub masca ca ne au interesele noastre în minte. În realitate, acestea sunt reflecții propriilor lor îndoieli și temeri. Nu toate schimbările vietii se vor încheia cu un succes glorios, dar tot avem nevoie de schimbare chiar dacă numai pentru a învăța un lucru sau două despre noi înșine si reacția noastră în fața necunoscutului. 

Pe o notă personală acum, multi dintre prietenii mei europeni au crescut intr-un mediu dur. Majoritatea din noi. Părinții noștri ne-a obligat, în mod repetat, de a lua pași mari spre viață. La acea vreme am urât treaba asta, poate nu toti, dar în acelasi timp am învățat lecții valoroase. Am învățat nu numai să stam pe propriile noastre picioare, ci sa ajutam si pe cei din jurul nostru. De asemenea, am învățat să concuram cu cei mai bine familiarizati cu modurile de viață, îmbunătățindu-ne astfel cunoștințele noastre generale. Desi o astfel de educație parentală ne-a cicatrizat uneori am invatat pe parcus ca e mult mai buna decit a da mult comfort copiilor nostrii care in timp cresc in copii lipsiti de iubire si plini de fara respect fata de viata in general. 

Schimbarea este inevitabilă, am auzit cuvintele astea rostite de multe ori, pentru că sint adevărate.

I love life in the city/ Ce imi place viata la oras:)

So we’re moved in, but not fully unpacked. Still, I absolutely love life in the city:)))) Why did I wait so long to make this change? Comfortability. Feels great to be freed from the burdens of ownership, at least for now.

I thank God that my children get to experience city life along side us and they seem to radiate in this environment. I understand we’re still under the spell of newness and maybe down the road this feeling may change, but for now I smile and thank God for it. Have a great day:)

Ne-am mutat in inima/centrul orasului Seattle. Mi-a fost dor de viata de oras si acuma ma bucur de ea la maxim. Ii multumesc bunului Dumnezeu ca ne-a dat zile pe pamint sa pot experimenta momentele astea in viata. Nu cred ca am fost atit de fericita ca in present de ceva timp si vreau sa impart aceste momente si cu voi:) O zi placuta:)