Supernatural experiences seem untouchable most of the time. But I grew up feeling and at times seeing the other side, both good and bad. As humans we have a deep seeded need for security, and if we can’t explain certain things we brush it aside as not important or not real. But we must admit during our life span our minds play tricks on us regarding tangible matters, it does not mean the matter itself does not exist (scientist would debate the definition of matter itself). We simply don’t want to believe so we make it go away one way or another.

The things I’m about to reveal I kept close to my heart these 42 years for different reasons. Besides encountered skepticism one other reason being the nature of mystery about such matters and my fragmented understanding of it. I will only share experiences I’m permitted to share, as some are meant only for me. The rest I’ve been given the okay to share them:) These personal experiences may come as a surprise to some of you, however I’m confident it will either intrigue you, make you question few things, (maybe my sanity), bring encouragement or simply entertain you for a while. One thing I know to be true, any and all encounters are meant to be personal, so please don’t start comparing. It’s not meant to be compared, it’s meant to encourage you and me. My husband Chet is the only one that knows most of these events, but not all.

The first time I sensed an invisible angelic presence was in middle school and became very intense during my teenage years. At first, I shyly kept quiet (even though I strongly sensed this particular angel was there to help me), but soon, overwhelmed with the rising sorrow in my own heart over the troubles that season of life brought me, I began interacting. He was a young masculine being (I felt more comfortable around boys than I did around girls), between 6′-7′ tall and very lively. Quickly he became like a close brother figure to me and I felt safe (in a world full of anger and uncertainties) when he was around. Every morning during the four years of high school he kept me company, walking to school alongside me (It was a half hour walk one way, dangerous during winter times). When I was happy we chattered away (mostly me) about all sorts of things. He would constantly remind me of important things I forgot about, tell me what route to take, small things but very important for the time being. Changing streets if he perceived danger up ahead, stop and wait at times for the danger to pass. I always seemed to know the outcome if I were to make certain decisions and he kept the troubles directly linked with my own choice away for years to come. Than there were the “silent mornings”, when weighed down by some temporary (at the time it didn’t feel temporary at all) burden of life I would walk, head hung low, shoulders slouched too angry to talk to him. During those days (and there were plenty of them) he always walked behind me a half a step, silent as if  respecting my pain, always to my right, knowing I needed some space but not too much. If my mood was very dark, I could not see him. Only when I was happy or mildly sad I could see his soft light, but anger washed away the sight of him completely. When in company of others I only felt him close, giving such assurance.

Months after I graduated he simply vanished. I miss him to this day because he kept me safe and we formed a friendship. Over the years my angels changed with my seasons of life, most angels were very quiet and kept close but not too close. During a very angry/bitter season of my life I didn’t see them anymore but began to sense (rarely, thank God) the other side, the dark spirits. During my health battle these past two years I had about four angels with me at all times they’re still here to this day. I sense them more than I can see them, If I close my eyes I can see their faded images of intense light. I have a feeling as I get better some will leave to help another human experiencing hardships,  leaving behind a small unit of one or two angels. Most of them are here to protect me, and I think only one is more personable, I talk to him but his answers are very different that the angel I talked during high school times. They seem to speak to the heart more than to the head, although I’ve had clear head conversations, but are rare.

After having my three babies, each had their own angelic presence protecting them and bringing with them a very fresh and happy energy/feelings. They also seemed smaller in size.

So over the years I’ve encountered different angelic presences, they’ve guided me, advised me over everyday matters, encouraged me, warned me, revealed things to me about places and people I had no way knowing otherwise and inspired me. They work together with God, Jesus and the Holy Spirit (others have different names for these two.) to help us out, but ultimately comes down to relationships. I know New Age movement is huge in this realm scaring Christians away from such experiences due to confusion over one’s understating of angel’s role and importance in one’s life. Personal study in these realms is any individual’s answer.

More to come.

Romanian version /Versiune Romaneasca.

Experiențele supranaturale par intangibile de obicei. Din copilarie, am avut binecuvintarea de a experimenta pe plan vizibil cit si sentimental partea spirituala, atât cea buna cit și cea rea. Ca oameni, toti avem o nevoie însămânțată de a simti siguranta in viata, si cind nu putem explica anumite experiente le dam deoparte judecindu-le ne-importante sau ne-reale.

Ce voi destainui sint experiente personale ascunse in inima mea timp de 42 de ani, datorita scepticismului întâlnit in ochii altuia, natura de mister cu privire la subiect plus înțelegerea mea fragmentată asupra subiectului. Voi împărtăși numai experiențele autorizate de Duhul Sfint restul sunt destinate numai pentru mine. Aceste experiențe pot veni ca o surpriză pentru unii dintre voi, nu sint menite să fie comparate, mai degraba sint menite să încurajeze. Soțul meu, Chet, este singurul care stie cele mai multe dintre aceste evenimente, dar nu toate.

Prima dată când am simțit o prezență angelică (invizibilă) a fost în jurul virstei de 12 ani și a devenit foarte intensa în timpul anilor adolescenței. La început, plina de timiditate relatia a fost foarte tacuta dar usor copleșita de tristețea care creștea în propria mea inimă datorita necazurilor de viata am început să interacționeze cu ingerul. Era tinar, de parte masculina (ma simteam confortabil în prezenta băieților, nu a fetelor, probabil pentru ca am mai multi frati decit surori), avea in jur de 2 metrii și foarte plin de viață. A devenit ca un frate foarte repede și ma simțiteam în siguranță (într-o lume plina de furie si incertitudini) in prezenta lui. În fiecare dimineață, pe parcursul celor patru ani de liceu in drum spre scoala imi tinea companie (Era o jumătate de oră de mers pe jos dus, si periculoas în timpul iernii). Când eram fericita pălăvrăgeam (mai mult eu) de tot felul de lucruri si subiecte. Deseaori imi aducea aminti de lucruri importante pe care le uitasem, sa schimb strada daca simtea pericol in cale, sa aștept in loc de multe ori sa treaca un pericol care-l presimtea. Imi arata posibile rezultate ale anumitor decizii inainte de a lua decizia, dar nu  a fortat niciodata nimic. Dar in diminetile tacute când ma simteam apăsata de grijile si poverile vietii (pe moment nu le simțeam deloc temporare) mergeam la scoala cu fata plecata, prea furiosa pentru a vorbi cu el. În acele zile (și au fost multe), el era mereu o jumătate de pas în spatele meu, tăcut ca și cum respectând durerea mea, întotdeauna la dreapta mea, știind ca am nevoie de ceva spațiu, dar nu prea mult spatiu. În cazul în care spiritul meu era foarte întunecat, nu-l mai pututeam să-l văd( de obicei vedeam mai mult o lumina). Numai când earm fericita sau ușor trista pututea sa vad lumina lui moale, dar cind eram plina de furie sau negativitate nu-l mai vedeam de loc. Când eram în compania altora, ii simțeam presenta dar nu-l vedeam.  

Luni dupa ce am terminat liceul a dispărut pur și simplu. Mi-e dor de prietenia noasta si in ziua de azi. De-a lungul anilor, îngerii mei s-au schimbat cu anotimpurile vietii, cei mai mulți îngeri au personalitate tacuta.  În timpul unui sezon plin de  furie / amar in viața nu i-am mai văzut, dar a început să simt (rar, mulțumesc lui Dumnezeu), spiritele întunecate. În timpul bătăliei mele de sănătate în ultimii doi ani am avut aproximativ patru îngeri cu mine în orice moment, ei sunt încă aici în ziua de azi. Le-am simt mai mult prezenta decât sa-i văd, dacă închid ochii pot vedea imaginile lor pale dar de o de lumină intensă. Am un sentiment ca am face mai bine unii vor pleca pentru a ajuta alte greutăți care se confruntă cu umane, in viitor cind ma fac bine complet va ramine numai unul, maxim doi in jur. Trei ingeri sint aici pentru a ma proteja de duhuri rele de boala, dar unul din ei ets mai vorbaret si vorbesc cu el, dar raspunsurile lui sunt foarte diferite decit îngerul din vremurile de liceu. Ei par să-mi vorbească direct inimii, cu toate că am avut conversații clare in cap, dar sunt rare.

Dupa ce am nascut, copiii mei, au avut prezenta angelica protectoare si erau foarte proaspeti (miros placut) și plini de fericit si energie. De asemenea, păreau de dimensiuni mai mici.

Așa că de-a lungul anilor am întâlnit diferite prezențe angelice, care m-au îndrumat, ma-u sfătuit mult asupra problemelor de zi cu zi, ma-u încurajat, ma-u avertizat, mi-au  dezvăluit lucruri despre locuri și oameni (de viitor) care nu aveam cum sa le stiu altfel și ma-u inspirat. Ei lucrează împreună cu Dumnezeu, Isus și Duhul Sfânt pentru a ne ajuta, dar în cele din urmă pentru a forma o relatie personala. Știu că mișcarea New Age este foarte mare în acest domeniu si sperie pe creștini de astfel de experiențe din cauza confuziei asupra rolului și importanței îngerului în viața cuiva. Studiu personal în aceste domenii este răspunsul oricarui individ si cerere personala de la D-zeu pentru luminare in domeniu asta. 

Vom continua.