dușmanu

Nu? Nici mie. Nu serios! Până la vârsta de vreo doi ani nu mi sa întâmplat niciodată așa ceva, sau cel puțin nu-mi aduc eu aminte. După? Ehhh…asta-i altă poveste. Cât timp ai să citești?

A fost odată, ca de fapt mereu,

o omenire și un Dumnezeu.

Unii jucau teatru, alții se credeau ghișeu

de bârfă scumpă, un fel de semizeu,

și uite așa frate, am hrănit lupul meu.

Zâmbea el culmea, și-mi zicea mereu:

“Măi Carmen dragă, dar de dragul meu

hai rupe-ți țeasta, sau coase un mileu

ignoră-mi ura și faptul că-s un derbedeu

și las să judec eu cu viteza unui zmeu

și tu tot iartă cu dragostea unui mielușel,

ia tu ce-i bun, și lasă becul

cam stins în suflet să nu lumineze jegul.

Drag cititor, și tu ești frânt?

de tăișurile acestui vânt?

cu laturi reci, și mult avânt

la rele și la judecăți de rând?

Dar lasă-i mamă, că vor plăti,

și Dumnezeu ce spune

în al său alin? Psalmul drag

numărul 23, cum El va pregăti din plin

o masă largă, ca pe al tău chin,

să-l răcorească cu al Său meniu.

Si las dușmanii ca să radă-acum

că vine acru și negru chin, oricum

în al lor suflet, unde nu-i de fel nici pace

nici bucurie și nici pic de dreptate.

Dar mă întreb eu-acuma cel puțin:

Fusăi eu oare-acel dușman plin? de Carmen McKnight

Got Covid?

Photo by Polina Tankilevitch from Pexels

Well… Alex, our youngest son who turned 18 years old in February, has tested positive for Covid. He’s almost back to normal after a whole week of mild flue like symptoms. My symptoms are subsiding but my test came back negative. We’re improving and that’s all that matters.

Merrill also had his test done on Sunday.

“Just my luck!” Was his answer to his negative result. His dreams of laying in bed and resting for 14 days just got obliterated into the stratosphere and the call to return to work was answered the next day.

I’m glad my uncle Cristi-my mom’s youngest brother- is getting better from Covid after a scare of low oxygen saturation and admittance to a hospital back in Italy. My cousin Simona and her hubby as well as Andrea and her family are on the mends from Covid and I’m really glad to hear that. So we keep on going, even if at times we may crawl or linger like ghosts about our surroundings, but God is good and keeps our love for each other strong even if we’re continents apart.

I hope your day is going well, stay away from sugar-inhibits the immune system- a step I must confess I have a hard time with as I stare at my mini peanut butter cups winking back at me from the desktop.

God Bless:)

Symptoms we had: Headache, nausea, fatigue, muscle ache/body ache, fever, lack of appetite, stomach cramps, stuffy nose. For anyone fighting chronic Lyme disease with multiple co-infections, these are matters we deal with on regular bases, so no scary change there, except the stomach cramps for me, that one was new, strong, and boy oh boy! But it passed:)